Venezuela prelungește starea de urgență economică cu 60 de zile

Comentează

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a prelungit vineri starea de urgență economică în țara sud-americană cu 60 de zile. El nu a dat detalii despre ce măsuri va lua,  însă se va folosi de ea pentru a se apăra împotriva amenințărilor de intervenție ale Statele Unite și Columbiei, printre altele, în lumina atacurilor politice asupra președintei Braziliei, ce tocmai a fost demisă, Dilma Rousseff.

Venezuela, țara bogată în petrol se confruntă cu ruina economică în mare parte datorită prăbușirii prețului petrolului. Există, de asemenea, o criză în livrarea de energie electrică. De la mijlocul lunii ianuarie, autoritățile au luat mai multe măsuri în încercarea de a estompa efectele crizei. În februarie, programul centrelor comerciale a fost redus.

Ulterior, guvernul a anunțat că modifică fusul orar, iar luna trecută a anunțat raționalizarea consumului de electricitate și a scurtat programul de lucru al bugetarilor la doar două zile pe săptămână. Guvernul vrea să evite ca parlamentul dominat de opoziție să ia măsuri pentru a pune în aplicare reduceri în programele sociale din cauza colapsului în veniturile din exportul de petrol.

Cu toate acestea, oficiali americani au declarat pentur presă că sunt din ce înce mai îngrijorați că economia și politica Venezuelei va suferi un colaps, prezicând că Madura nu va reuși să-și termine mandatul de președinte. „Poți auzi cum a început să se spargă gheața. Știi când vine o adevărată criză” a declarat un oficial. În plus, Maduro susține că-și va duce la capăt mandatul și acuză SUA de instigare la o lovitură de stat, sub acoperire, împotriva lui. El a subliniat demiterea șu punerea sub acuzare a colegii de stânga Dilma Rousseff, în Brazilia, este ca un semn că el urmează.
Mari demonstrații sunt planificate pentru sâmbătă la Caracas de adversarii guvernului și de către socialiști, pe fondul temerilor că ar putea conduce la violență.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
MONDEN
Gami si Erika Aylin
14:03
Iubita lui Gami de la Power Couple, confesiuni dureroase. A avut 130 de kilograme
Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice
13:58
Imagini cu Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Cum arăta concurenta de la „Asia Express” cu părul blond și buze subțiri
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
15:56
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
15:44
Anca Serea, în lacrimi:„Nimeni nu te pregătește pentru momentul acesta”. Fiica ei a plecat la facultate în Italia
15:15
Gabriela Cristea, despre reacțiile adverse ale injecțiilor de slăbit. Ce a pățit când a mâncat fast-food
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”