„Faptul că niciun pacient dintre cei îngrijiti la spitalul nostru nu a murit consider că a fost masura profesionalismului si eficientei medicilor din acest spital. (…) Noi avem doua sectii de recuperare care sunt specializate – nu pe arsuri, ci pe recuperarea neuro-motorie – și suntem pregatiti. Am mai facut recuperari pentru marii arși. Am avut câțiva piloti care au fost mari arsi si care s-au recuperat foarte bine”, a declarat directorul general al Spitalului Militar, conf. univ. dr. Florentina Ionita-Radu.
Întreabtă dacă au fost și momente frumoase, acesta a adăugat: „La un moment dat, m-am dus în sala de operație și mi s-a parut ca cineva tipa. Am fost foarte revoltata si am intrebat: „Cum se poate, de ce? Noi facem operatie sub anestezie generala”. Nu, unul dintre ei cânta. Un altul, după ce a iesit din anestezie, dupa intervenția chirurgicală, a spus „Să vină șampania!”. Deci, au fost și momente frumoase”.
12 persoane au fost internate în Spitalul Militar după incendiul din Colectiv, dintre care cinci au fost transferate în străinătate, două în Olanda, două în Marea Britanie şi una în Austria.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Alte 36 de persoane au murit în spitale din ţară şi din străinătate, numărul victimelor ajungând, în 21 decembrie, la 63.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro