Mergi direct la conținut »
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe

„Vestele Galbene” au ocupat duminică Galeriile Lafayette. Polițiștii i-au evacuat pașnic pe manifestanți, după ce sâmbătă au reținut sute de persoane în urma violențelor din Paris

De Dragoș Tănase, . Ultimul update Luni, 18 noiembrie 2019, 00:43

Mai mulți protestatari din mişcarea ''Vestelor Galbene'' au ocupat duminică, în mod paşnic, celebrul centru comercial de lux Galeriile Lafayette din Paris, anunță Agerpres.

Ad placeholder

Manifestanţii, aşezaţi pe podeaua centrului comercial, au cântat „Joyeux Anniversaire!” (La mulți ani!), marcând astfel un an de când aproape 300.000 de demonstranţi purtând veste galbene obligatorii pentru automobilişti au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva creşterii taxelor pe combustibil.

Manifestanţii de la Galeriile Lafayette au fost evacuaţi de poliţie, spre seară, fără a se înregistra violenţe, spre deosebire de manifestaţiile de sâmbătă la care au avut loc confruntări cu forţele de ordine.

„Vestele Galbene” îşi anunţaseră anterior intenţia de a ocupa în acest weekend un mare centru comercial, ca o formă a lor de protest împotriva societăţii de consum, potrivit Agerpres.

Polițiștii au reţinut 129 de persoane în urma protestelor de sâmbătă de la Paris, 78 dintre ele fiind plasate în arest preventiv.

Sâmbătă, manifestaţiile convocate la împlinirea unui an de la debutul mişcării de contestare cunoscută ca a „vestelor galbene” au fost însoţite de violenţe în capitala franceză.

În Piaţa Italiei, protestatarii au incendiat maşini şi au aruncat cu pietre de pavaj şi sticle incendiare în forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Ad placeholder
Vă amintiți scena din filmul Apollo 13? Un profesor spune cum ar arăta redeschiderea școlilor dacă deciziile ar fi luate de coordonatorii astronauților
Recomandări
Vă amintiți scena din filmul Apollo 13? Un profesor spune cum ar arăta redeschiderea școlilor dacă deciziile ar fi luate de coordonatorii astronauților
 

O unitate a băncii HSBC a fost vandalizată de manifestanţi, dintre care unii purtau cagule.

S-au înregistrat ciocniri între manifestanţi şi poliţie şi în apropiere de Arcul de Triumf, iar forţele de ordine au intervenit de asemenea pentru a dispersa câteva sute de protestatari care au încercat să blocheze şoseaua de centură a Parisului.

Şi în alte oraşe din Franţa au avut loc proteste pe alocuri violente. La Lyon (centru), forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa circa 1000 de persoane adunate în centru la o manifestaţie care fusese interzisă, iar la Nantes (vest) au izbucnit de asemenea ciocniri între forţele de ordine şi cei circa o mie de protestatari.

Alte 1.800 de persoane au manifestat la Bordeaux (sud-vest) şi câteva sute la Toulouse (sud-vest).

Începute pe 17 noiembrie 2018 ca un protest împotriva creşterii accizelor la combustibil, manifestaţiile ”Vestelor Galbene” desfăşurate la Paris şi în alte oraşe ale Franţei s-au transformat într-o contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi au fost marcate de arestări masive – unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine folosind gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi lansatoare de gloanţe de cauciuc ”flash-ball” (LBD), din cauza acestora din urmă peste 20 de protestatari pierzându-şi un ochi.

Ad placeholder

Numeroşi manifestanţi au fost judecaţi în regim de urgenţă, unii fiind condamnaţi la închisoare cu executare.

Desfăşurate de atunci în fiecare sâmbătă, protestele au scăzut treptat în intensitate începând din primăvară până când aproape s-au stins.

FOTO: EPA

Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
Ad placeholder
Citeşte şi:

Secretele uriașilor de la Hollywood! Cum își confecționa șosete actorul cu cele mai mari picioare din lume

Proteste în Franța, după anii de austeritate din sistemul sanitar: ”Salvați spitalele publice!”. Un nou val de manifestații?

S-a descoperit o posibilă metodă de împiedicare a răspândirii virusurilor Zika și West Nile și al febrei Dengue

„În ce hal a îmbătrânit!” » Dolph Lundgren, apariție bulversantă pe plajă cu iubita cu 38 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
„În ce hal a îmbătrânit!” » Dolph Lundgren, apariție bulversantă pe plajă cu iubita cu 38 de ani mai tânără
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close