Instituțiile specializate din domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice vor avea acces la bazele de date ale instituțiilor similare internaționale, astfel încât identificarea donatorilor de celule stem hematopoietice compatibili cu pacienți din România să se poată face și din bazele de date internaționale, nu doar din baza de date națională. Guvernul a aprobat  plata cotizațiilor și taxelor aferente anului 2016 pentru interconectarea instituțiilor specializate din România cu instituții similare internaționale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, în valoare totală de 7.547 euro. Suma alocată se asigură de la bugetul de stat, în cadrul bugetului aprobat Ministerului Sănătății.Pentru anul 2016, cotizațiile și taxele pentru interconectarea cu instituții similare internaționale sunt următoarele:

–        Cotizația de membru a Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă (AMDM), în valoare totală de 1.500 euro;

–        Cotizația de membru al organizației Donatori de Măduvă Osoasă de Pretutindeni (DMOP), în valoare totală de 2.897 euro;

–        Cotizația de membru al Grupului European pentru Sânge și Transplant de Măduvă (GESTM), în valoare totală de 900 de euro;

–        Taxa pentru acreditarea de către Federația Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică și histocompatibilitate, câte 750 de euro pentru fiecare din cele trei laboratoare acreditate, și anume: Laboratorul de imunogenetică și histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni; Laboratorul de imunogenetică și histocompatibilitate HLA al Institutului Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. C.T. Nicolau”; Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.

Cotizațiile și taxele la care face referire hotărârea de guvern aprobată astăzi sunt aprobate anual și se calculează pe baza cursului de schimb lei/euro stabilit de Banca Națională a României la data efectuării plății. Plata lor se face de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, conform HG 760/2009 privind înființarea registrului.  Acreditarea de către Federația Europeană de Imunogenetică (FEI) a laboratoarelor HLA (human leukocyte antigen) care îndeplinesc standardele europene se face pentru o perioadă de un an și numai după plata  cotizațiilor și a taxei de acreditare.

La ce folosesc celulele stem?

Celulele stem se utilizează în prezent în tratamentul a mai mult de 70 de afecţiuni severe, acute sau cronice, proprietățile lor specifice conferindu-le un potențial uriaș în tratarea bolilor. Transplantul de celule stem autolog (pentru aceeași persoană) este indicat pentru cazurile în care boala nu este de natură genetică (ereditară), iar transplantul alogen (pentru o persoana diferită față de cea de la care s-a făcut prelevarea) este indicat atât pentru bolile moștenite cât și pentru celelalte tipuri de boli.
Primul transplant de celule stem din cordonul ombilical a fost efectuat de echipa condusă de Prof. Eliane Gluckman în 1988 la un copil care suferea de anemie aplastică Fanconi. În prezent există în lume peste 600.000 de unități de celule stem din sângele cordonului ombilical stocate, dintre care peste 20.000 au fost eliberate în vederea transplantului pentru tratarea afecțiunilor maligne și non-maligne la copii și adulți
Acestea se recoltează din ombilicul mamei la nașterea copilului.
Dintre bolile tratabile cu celule stem fac parte următoarele categorii: leucemii acute și cronice, sindroame mielodisplazice, limfoame, hemoglobinopatii, anemii, anomalii plachetare ereditare, boli mieloproliferative, boli congenitale ale sistemului imun, boli fagocitare, boli congenitale metabolice etc.În țara noastră există mai multe centre de recoltare a acestor celule.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.