Premierul Victor Ponta consideră că Traian Băsescu a comis un „abuz” de vreme ce politica fiscală şi bugetare ţine de Guvern. Tocmai de aceea, prim ministrul a anunţat că acordul de coabitare este suspendat până în momentul în care şeful statului va semna memorandumul cu FMI.
„E evident că preşedintele nu mai respectă acest lucru, deoarece politica fiscală şi bugetară aparţine Guvernului şi Parlamentului, în niciun caz nu preşedintelui. Nu e o chestie de politică externă. E evident un abuz. Acordul de coabitare e ca şi acordul cu FMI: e suspendat de preşedinte până când domnia sa e de acord să semneze”, a spus Ponta.
Totodată, şeful Guvernului spune că nu se aştepta ca preşedintele să procedeze astfel. Din punctul său de vedere, Traian Băsescu dă dovadă de iresponsabilitate.
„Nu am crezut că preşedintele va fi atât de iresponsabil. Am crezut că mă va înjura pe la televizor, mă va face în toate felurile, dar va semna documentul. E un nivel superior al iresponsabilităţii la care preşedintele a ajuns şi e vorba de o lipsă de discernământ”, a încheiat Ponta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.