Fostul premier Victor Ponta, care urma să părăsească Istanbulul marți seară, cu o cursă aeriană, a declarat pentru AGERPRES că a părăsit aeroportul Ataturk, unde a avut loc atentatul.
[libgallery id="1525541"]
"Am plecat din aeroport", a afirmat Victor Ponta, răspunzând unei întrebări.
Potrivit unor surse, fostul premier se află la Istanbul și avea o cursă spre București la miezul nopții.
Fostul premier Victor Ponta a afirmat, într-o postare pe pagina sa de socializare, că atentatul de marți seara de la Istanbul reprezintă "încă un semnal că nimic nu e mai important azi în Europa decât colaborarea pentru combaterea terorismului".
"Condoleanțe celor apropiați de victime. Solidaritate cu poporul turc în lupta cu monștrii teroriști! Încă un semnal că nimic nu e mai important azi în Europa decât colaborarea pentru combaterea terorismului! Sper că toți românii aflați acum în aeroport să fie în siguranță!", a spus Ponta, în postarea pe Facebook.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Liviu Iolu a declarat, marți seara, că nu există la ora actuală date referitoare la cetățeni români implicați în atentatul de la Istanbul.