Câţiva turişti au surprins o întâmplare cel puţin ciudată pe lacul Tahoe din munţii Sierra Nevada. Două elicoptere ale marinei americane făceau exerciţii la mică distanţă de luciul apei, când unul dintre aparate a început să piardă din putere şi a intrat în apă. Uimirea celor care filmau a fost cu atât mai mare după ce, la scurt timp, elicopterul a ieşit din apă şi a revenit în aer.

Cele două aparate de zbor au aterizat pe un aeroport din apropiere unde s-a constatat că defectele cauzate de incident sunt de ordinul sutelor de mii de dolari. Autorităţile au confirmat veridicitatea filmării, dar nu au divulgat numele piloţilor. Cert este că ei vor rămâne la sol până la finalizarea anchetei care va stabili vinovăţia lor.

Un elicopter MH-60 Romeo precum cel care era să dispară în apele lacului Tahoe costă 33 de milioane de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.