Pentru a realiza acest experiment a fost nevoie de două sticle, una a fost umplută cu apă fierbinte, iar cealaltă cu apă rece. În momentul în care a fost realizat experimentul, în Bucureşti termometrul indica -9 grade Celsius, dar din cauza vântului care sufla cu putere, temperatura resimţită era de -21 de grade Celsius.

Apa caldă

În momentul în care apa fierbinte a fost turnată peste o cutie de metal, aproape imediat temperatura acesteia a scăzut până la limita îngheţului. Iar din momentul în care apa caldă a atins metalul până când a îngheţat cu totul nu a fost nevoie decât de 9 secunde.

Apa rece

Nici la apa rece nu a fost o diferenţă semnificativă. Aceasta a îngheţat în aproximativ 8 secunde din momentul în care a fost turnată pe suprafaţa metalică.

 

Cod Portocaliu

În acest moment, este cod portocaliu de ninsori şi viscol în Bucureşti şi alte 12 judeţe din zona de sud şi sud-est  a României.

Zonele vizate de codul portocaliu de ninsori și viscol sunt județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde avertizarea a intrat în vigoare pe 26 februarie, la ora 07:00, şi va rămâne activă cel puţin până la ora 23:00.

În acest interval, în județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman va ninge abundent și se va depune strat de zăpadă local de peste 30-40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, viscolind ninsoarea.

Cum a fost scos din țară „un Zamolxe de patrimoniu” pentru o mită de 300 de euro. Frăția româno-maghiară a șpăgilor din Vama Nădlac
Recomandări
Cum a fost scos din țară „un Zamolxe de patrimoniu” pentru o mită de 300 de euro. Frăția româno-maghiară a șpăgilor din Vama Nădlac

Tot pe 26 februarie, la ora 10:00, a intrat în vigoare și codul portocaliu de ninsori și viscol pentru București, dar și pentru județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea. Avertizarea meteorologică este valabilă până pe 27 februarie, la ora 14:00.

În următoarele zile, temperaturile vor scădea, în unele zone, până la -20, chiar -22 de grade Celsius, iar din cauza vântului care va sufla cu putere, temperatura resimţită ar putea fi chiar de -30 de grade Celsius.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Condimentul care încetinește îmbătrânirea și ține inima tânără. Se găsește și în farmacii
FANATIK.RO
Condimentul care încetinește îmbătrânirea și ține inima tânără. Se găsește și în farmacii
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Noua iubită a lui Arpad Paszkany l-a dat de gol:  „Nu am limite. Sunt dispusă să fac orice”
GSP.RO
Noua iubită a lui Arpad Paszkany l-a dat de gol: „Nu am limite. Sunt dispusă să fac orice”
Localitatea din România în care au ajuns tone de gunoaie din Europa: „Așa e de ani de zile”
FANATIK.RO
Localitatea din România în care au ajuns tone de gunoaie din Europa: „Așa e de ani de zile”
„Un incendiu subacvatic” masiv se întâmplă în oceane. Experții avertizează întreaga omenire
Știrileprotv.ro
„Un incendiu subacvatic” masiv se întâmplă în oceane. Experții avertizează întreaga omenire
Wow, ce soție elegantă are Chef Bontea!! Celebrul bucătar nu își expune viața privată pe internet, dar o imagine recentă cu soția lui a strâns zeci de mii de reacții / FOTO
Unica.ro
Wow, ce soție elegantă are Chef Bontea!! Celebrul bucătar nu își expune viața privată pe internet, dar o imagine recentă cu soția lui a strâns zeci de mii de reacții / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Observatornews.ro
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
RECOMANDĂRI