”Nu apreciem că veniturile sunt supraevaluate. În cursul anului 2017, pe 10 luni, comparativ cu anul 2016, avem o creştere de venituri de 12,85 miliarde lei. Nu cred că mai putem spune că veniturile nu sunt sustenabile pentru viitor. Am adus în discuţie şi elemente care vor genera o creştere a veniturilor, atât din punct de vedere al veniturilor fiscale, aici fiind câteva elemente la nivelul îmbunătăţirii colectării, la nivelul implementării caselor de marcat, cât şi venituri de natură nefiscală prin vânzarea apei grele care are cel mai bun procent din UE şi vânzarea de licenţe 5G. Din aceste motive veniturile vor fi mai mari şi nu există niciun risc”, a spus Mişa.

Anterior, senatorul PNL Florin Cîțu a afirmat că încasările din bugetul pe 2018 sunt supraevaluate cu 8,6 miliarde de lei, în vreme ce deputalul ALDE Varujan Vosganian s-a arătat îngrijorat de colectarea veniturilor fiscale. Vosganian a arătat că pentru 2018 acestea sunt programate la 25-26% din Produsul Intern Brut (PIB) în contextul în care media europeană este de 40%.

Ne bazăm pe apa grea, dar negocierile cu chinezii bat pasul pe loc

Apa grea este folosită la răcirea reactorelor nucleare de la Cernavodă. România a produs pe stoc apă grea în valoare de circa un miliard de dolari, iar aceasta ar fi urmat să fie utilizată în Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. Nuclearelectrica, compania de stat implicată în proiect, are ca partener grupul China General Nuclear Power Corp (CGN). Proiectul necesită investiții de 6,5 miliarde de euro, dar negocierile au bătut pasul pe loc de trei ani.

Apa grea produsă în România era realizată în combinatul de la Halânga, lângă Drobeta Turnu Severin și era deținut de către Regia Autonomă de Activități Nucleare (RAAN). Aceasta este în lichidare acum.

Tehnologia 5G, încă experimentală

Tehnologia 5G este folosită în rețelele de telefonie mobilă și promite viteze de descărcare de 1 Gbps. Momentan, aceasta este folosită doar experimental de către marii producătorii de echipamente telecom. Tehnologia 5G este așteptată să devină operațională abia în anii 2019-2020.

Acest lucru nu înseamnă că România nu va putea derula licitația pentru operatori, iar aceștia să amplaseze echipamentele mai târziu. Licitația este organizată de către Ministerul Comunicațiilor.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
A murit Louie Anderson
Știrileprotv.ro
A murit Louie Anderson
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale