O persoană îmbrăcată în uniformă de polițist a fost surprinsă, marți, călătorind fără mască într-un mijloc de transport în comun. Este singurul călător din autobuz care sfidează regulile, după cum se poate vedea în filmarea postată de Radiobrasovfm.

Imaginile au ajuns și în atenția celor de la Poliția Locală.

„În urma vizionării materialului s-a stabilit că persoana din imagine nu este angajată a Poliției Locale Brașov. Precizez faptul că personalul instituției primește zilnic, la intrarea în serviciu, materiale de protecție însemnând mănuși și măști pentru protecția lor și a celor din jur”, a spus Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brașov.

Bărbatul a fost identificat în timp ce se afla pe raza municipiului Braşov, purtând şi de această dată, un tricou cu însemnele oficiale ale Poliţiei Locale.

„Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză nu mai deţine calitatea de poliţist local din anul 2010, neavând astfel dreptul de a purta uniforma acestei instituţii”, a mai precizat IPJ Braşov.

Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uzurparea de calităţi oficiale”, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Citeşte şi:

Cererea de extrădare a Alinei Bica va fi judecată abia în septembrie. Fosta șefă DIICOT se află în Italia

O jurnalistă o apără pe Andreea Esca și-l chestionează pe CTP, în dezbaterea privind petrecerea de la Olimp

Intrarea turiștilor pe cale terestră în Grecia, cu test COVID-19 și formular, devansată. Condiţia s-a aplicat de la miezul nopţii

Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
PARTENERI - GSP.RO
Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
Ce a apărut ACUM la intrarea în palatul lui Emi Pian! Toți trecătorii s-au uitat ȘOCAȚI
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Ce a apărut ACUM la intrarea în palatul lui Emi Pian! Toți trecătorii s-au uitat ȘOCAȚI
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
RECOMANDĂRI