Autoritățile din Vietnam au raportat, vineri, primul deces provocat de noul coronavirus, după ce despre această țară s-a spus că are unul dintre cele mai eficiente răspunsuri cu privire la stoparea pandemiei, informează BBC.
Persoana răpusă de COVID-19 este un bărbat care avea 70 de ani. Acesta locuia în orașul Hoi An. Se crede că el a contractat noul coronavirus în Danang.
Vietnam, țară cu 95 de milioane de locuitori, nu a înregistat infecții noi timp de peste trei luni. La începutul acestei săptămâni, un focar a apărut în orașul Danang, o destinație turistică din această țară.
Ministerul Sănătății din Vietnam a anunțat, vineri, 45 de infecții noi în oraș, cel mai mare număr de cazuri depistate într-o singură zi de la izbucnirea pandemiei în această țară.
Astfel, în Vietnam, până acum, 509 de persoane au fost infectate cu coronavirus.
Foto: EPA