Mergi direct la conținut »
Viorica Dăncilă, vizită de două zile în Israel

Premierul Viorica Dăncilă va efectua, miercuri și joi, o vizită-fulger în Israel, după ce săptămâna trecută, guvernul a adoptat un memorandum pentru mutarea ambasadei Românei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Unele surse citate de Mediafax arată că Viorica Dăncilă va efectua o vizită de două zile în Israel, în cursul acestei săptămâni.

Vizita șefului executivului vine după ce, săptămâna trecută, Liviu Dragnea a anunțat că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

”Noi, practic, ne prefacem de ani de zile, toţi, că avem ambasada la Tel Aviv, dar, de fapt, personalul diplomatic face naveta la Ierusalim. În fapt, activitatea ambasadei României, de exemplu, zilnic, se desfăşoară la Ierusalim, nu în Tel Aviv. Are o valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru. În primul rând, o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenit de mare în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani. Un stat în care sunt peste 500.000 de români care trăiesc acolo. Are o valoare foarte mare pentru administraţia americană, suntem practic a doua ţară care face acest anunţ. Este această decizie luată, pentru care eu am ieşit prima dată, o susţin, Guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile”, a anunțat Liviu Dragnea joi seară.


Strategia ”România 2040”: O comisie condusă de Liviu Dragnea va decide evoluția țării până în 2040, toate Guvernele viitoare vor fi obligate să respecte aceste obiective

Close
Închide
  Close