„Se pregătește o paradă obișnuită. Atât pot spune. Președintele va vorbi, așa cum o face în mod obișnuit (n.r. – la astfel de evenimente)”, a spus Dmitri Peskov, întrebat dacă vor fi modificări în programul dedicat Zilei Victoriei, după atacul cu drone asupra Kremlinului.

În schimb, după tentativa de atac asupra reședinței președintelui Federației Ruse la Kremlin vor fi luate măsuri suplimentare de securitate, inclusiv în timpul paradei militare din 9 mai.

„Desigur, totul va fi întărit. De altfel, în contextul pregătirilor pentru parada de Ziua Victoriei, totul este deja pus la punct. Reședința prezidențială este păzită. Dar cum, în ce fel (n.r. – măsurile de securitate vor fi întărite) este un subiect de analiză al specialiștilor noștri, ei fac treaba asta”, a declarat Dmitri Peskov.

Anterior, serviciul de presă al președintelui Federației Ruse a raportat că miercuri seară s-a încercat un atac cu drone asupra reședinței de la Kremlin a președintelui Rusiei.

Kremlinul a considerat aceste acțiuni ca „un act terorist planificat și un atentat la viața președintelui Federației Ruse, efectuat în ajunul Zilei Victoriei, a paradei de 9 mai, la care este planificată și prezența oaspeților străini”.

Rusia a acuzat SUA că au instrumentat atentatul cu dronă de la Kremlin prin intermediul Ucrainei, lucru dezmințit categoric de Casa Albă.

Și Kievul a respins miercuri acuzațiile Moscovei. Purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina „nu are nimic de-a face cu atacurile cu drone asupra Kremlinului”.

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Mazavalt 05.05.2023, 05:16

Hai Vlado mai cu Vlaga...Cand incepi un lucru trebuie sa il si termini!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.