Ungaria, care s-a opus mai multor inițiative ale UE de a sprijini Ucraina și care primește cea mai mare parte din petrol și gaze din Rusia, a refuzat mereu să se opună Moscovei după declanșarea războiului și a încercat să mențină la același nivel relațiile bilaterale.

Cei doi șefi de stat s-au întâlnit în casa de oaspeți guvernamentală în care este cazat Vladimir Putin înainte de începerea unui forum internațional la Beijing în care se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping.

„În ciuda faptului că în condițiile geopolitice actuale, oportunitățile de menținere a contactelor și de dezvoltare a relațiilor sunt foarte limitate, nu poate decât să ne bucure faptul că relațiile noastre cu multe țări europene sunt menținute și dezvoltate. Una dintre aceste țări este Ungaria”, a spus Putin.

Viktor Orban i-a spus lui Putin ca răspuns că guvernul său este interesat să continue cooperarea economică cu Rusia „atâta timp cât acest lucru este posibil”.

Nici Putin, nici Orban nu au menționat în mod explicit Ucraina, făcând, în schimb, referire la „situația” dificilă din Europa.

Mai precis a fost Viktor Orban într-un mesaj pe Facebook, în care a transmis că ungurii vor încheierea conflictului din Ucraina.

„Astăzi, toată lumea din Europa este preocupată de o întrebare: va exista o încetare a focului în Ucraina?”, a scris Viktor Orban pe Facebook, unde a postat o fotografie de la întâlnirea cu Vladimir Putin. „Pentru noi, ungurii, cel mai important lucru este ca afluxul de refugiați, sancțiunile și conflictul să se încheie”, a adăugat el.

Orban și Putin sunt în capitala Chinei pentru Forumul „Inițiativa Belt and Road” (n.r. Centură și Drum), care începe pe 17 octombrie.

Forumul de două zile intenționează să evidențieze succesele Inițiativei, proiectul global de infrastructură al Chinei, care își propune să conecteze comerțul și investițiile de-a lungul a ceea ce a fost odinioară Drumul Mătăsii.

Orban este singurul lider din Uniunea Europeană care participă la forum. În ciuda faptului că Ungaria este membră a UE și NATO, guvernul de la Budapesta a menținut legături strânse atât cu Rusia, cât și cu China. În cadrul UE, Budapesta are o istorie de a se opune sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, blocând în același timp finanțarea pentru Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (19)
Avatar comentarii

ionels 17.10.2023, 18:08

Avem URSS chiar in interiorul UE.

Avatar comentarii

mica 17.10.2023, 18:45

Orban se ține ca un cățel după Putin.

Avatar comentarii

AlexandraMilu 17.10.2023, 18:54

Cine știe ce mai pun la cale...

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.