In arest, Ioana Maria Vlas face declaratii dupa declaratii. Vineri, procurorii au discutat cu „mama FNI” pret de sapte ore, reusind sa „aduca” dosarul pana in 1999. A doua zi si dupa alte patru ore de audieri, Vlas le-a spus anchetatorilor, de-a fir-a-par, ce s-a intamplat la FNI pana in ziua plecarii ei.
„Arata ca un om normal la 59 de ani. Nu mai e doamna aceea blonda, coafata. Are parul negru acum, nearanjat”, ne-a declarat av. Ioana Stefan. Vlas si-a rugat aparatoarea sa faca rost de telefoanele a trei prietene. Tot de la avocata am aflat ca fosta sefa a SOV Invest nu are nici un ban si ca a rugat-o sa-i aduca la Cercetari Penale hartie igienica, un pahar din plastic si o cutie de ness.
Degajata si impacata – asa cum o caracterizeaza atat procurorii, cat si aparatoarea sa – Vlas si-a adus aminte, in fata anchetatorilor, cum, chemata de Sorin Ovidiu Vintu, a venit la Bucuresti si a fost angajata la Gelsor pentru un salariu bun. A povestit cum a fost infiintat si cum si-a castigat FNI credibilitatea. In scurt timp, Vlas a fost numita presedinte al FNI si a primit 47,5% din actiunile fondului. Cadou. La incheierea contractului cu Banca Agricola, a vandut insa 20%. Spune ca de acesti bani nu s-a atins, ei ramanand in contul FNI. A urmat un nou contract, cu CEC. Vlas a cedat din nou acelasi procent. „Mama FNI” admite: banii au ramas in „portofelul” ei.
Din aceste fonduri, Vlas si-a finantat, in 1999, vreo 10 – 15 vizite in Israel. De fiecare data, a scos din tara suma maxima permisa de lege (n.r. – 10.000 USD). A depus valuta intr-un cont din Israel. In perioada decembrie 1999 – martie 2000, presedintele SOV Invest s-a aflat in Tara Sfanta, unde spune ca a suferit o operatie la inima. Doua luni mai tarziu, FNI statea sa se prabuseasca. Aparatoarea lui Vlas ne-a declarat, ieri, ca plecarea clientei ei din Romania nu a fost ceva calculat. Cel putin asa sustine „mama FNI”. „A fost chemata de S.O. Vintu, care i-a spus: „Sefa, ai doua ore sa pleci din tara!”. A plecat cu o singura sacosa in mana si s-a dus in Israel fiindca era singura tara pentru care avea viza”, ne-a declarat Ioana Stefan.
Singurul nume pe care Ioana Maria Vlas l-a pronuntat in timpul audierilor e Vintu. Chiar daca nu il invinovateste concret, ex-sefa SOV Invest spune ca toti colegii ei lucrau „la indicatiile” lui Vintu. La audieri, Vlas vorbeste mereu despre angajatii de la FNI, pe care ii numeste „copiii ei” si insista ca nu vrea ca ei sa plateasca pentru ce n-au facut. Regretele nu ii mai folosesc insa. Teoretic cel putin, acuzatiile ce i se aduc se vor concretiza in maximum 20 de ani de inchisoare.