„Resursele companiei nu sunt nelimitate. Optimizarea personalului este o măsură necesară. Se desfășoară în etape”, a declarat un reprezentant al Volga-Dnepr, pentru RBC.

Compania nu a dezvăluit numărul total de piloți concediați. La începutul anului, peste 300 de piloți lucrau pentru AirBridgeCargo și aproximativ 100 pentru Atran. Jumătate din ei pilotau aparate Boeing. Au fost păstrate în serviciu doar câteva echipaje, pentru orice eventualite.

În urmă cu o lună a devenit cunoscut faptul că AirBridgeCargo intenționează să returneze 14 dintre cele 16 avioane Boeing 747 de marfă luate în leasing, care se află la aeroportul Șeremetievo din Moscova.

La mijlocul lunii februarie 2022, grupul Volga-Dnepr avea 11 avioane rusești AN-124 și Il-76 și 27 de aparate Boeing (737, 747, 777).

După începerea războiului, activitățile grupului au scăzut brusc. La mijlocul lunii martie, serviciul de presă al Volga-Dnepr a raportat că AirBridgeCargo și Atran și-au suspendat zborurile din cauza sancțiunilor împotriva locatorilor, cărora li s-a interzis să lucreze cu companiile rusești, și a încetării valabilității certificatelor de navigabilitate emise de Autoritatea pentru Aviația Civilă.

Activitățile grupului au avut de suferit și din cauza interzicerii vânzării de piese de schimb către Rusia și a interzicerii totale a zborurilor transportatorilor ruși către Uniunea Europeană.

Companiile grupului erau dependente de piața europeană. De exemplu, anul trecut, AirBridgeCargo a transportat peste 110.000 de tone de marfă prin Frankfurt, Germania, reprezentând 17% din traficul total de mărfuri al companiei.

În plus, aeronavele Boeing ale grupului Volga-Dnepr se aflau pe lista de sancțiuni a Departamentului de Comerț al SUA, iar la jumătatea lunii iunie, Marea Britanie a impus sancțiuni personale principalului său proprietar, Alexei Isaikin.

Agenția Reuters a scris ieri că Aeroflot și alte companii aeriene ruse aflate sub sancțiunile occidentate dezmembrează avioane pentru a avea piese de schimb.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.