Abia de au trecut vreo două luni de când PSD şi PD-L promiteau marea cu sarea, dacă vin la putere: salariile “plus 50%” ale profesorilor din prima zi, indemnizaţiile de 80% din venituri pentru maternitate etc. Preşedintele era şi el generos, îndemnând funcţionarii publici şi personalul sanitar să ceară şi ei Executivului sporuri salariale fanteziste. E drept, Tăriceanu şi Vosganian ziceau că nu-s sustenabile, dar nici nu recunoşteau că “duduitul economiei” suna a bronşită, iar criza pe care o bagatelizau dăduse de mult semnale şi deja forţa graniţa. Ajunse la guvernare, cele două partide au schimbat macazul. Au descoperit brusc criza (cum de “guvernele din umbră” ale lor au ignorat-o?) şi au trecut la dure măsuri de austeritate. Sâmbătă, Boc şi ai săi au abordat tocmai neacordarea amintitelor sporuri, iar Băsescu, trecând pe la şedinţa de Guvern, i-a asigurat de sprijinul său şi al “uriaşei majorităţi parlamentare”.
Cu o zi înainte, la o dezbatere tv, Ecaterina Andronescu - pe care o aşteaptă grele confruntări cu sindicatele - a avut o replică dezarmantă, încercând să justifice pripeala cu care a iniţiat legea “50%”: “nu uitaţi că n-am fost singura care am votat-o, a votat-o întregul Parlament”. Aşa este, zic sindicatele, deci legea e lege. Chiar dacă e rodul unui vot politicianist şi gregar, dat cu scop electoral deopotrivă de parlamentari pesedişti, pedelişti şi liberali. Într-o unanimitate cu care, de regulă, îşi aprobă propriile privilegii.
Sunt circumspect în legătură cu hotărârile (inclusiv parametrii bugetari) pe care Guvernul le ia acum între două rânduri de potroace şi de excursii la munte. Fără a cunoaşte exact starea economiei, a finanţelor ţării (apropo, Preşedintele s-a oferit să-i mediteze, să le ofere documentarea necesară, ca să nu mai bâjbâie). Şi mizând prea mult pe spatele parlamentar. La fel de intolerabil e şi modul arogant în care liberalii au plecat de la Victoria, lăsându-şi succesorii ca pe nişte orbeţi. Păgubită în acest joc politic mizerabil va fi tot populaţia.