Vremea extremă de azi este doar „vârful aisbergului” în comparație cu ce va urma. Avertismentul experților în domeniul climei

 26 comentarii

Sunt necesare măsuri drastice în domeniul climatic pentru a reduce fenomenele meteorologice extreme „nebunești”, au spus oamenii de știință citați de The Guardian.

Vremea extremă „nebună” care face ravagii pe planetă anul acesta va deveni o obișnuință în decurs de un deceniu, dacă omenirea nu ia măsuri drastice, au declarat cei mai importanți oameni de știință în domeniul climei.

Valurile de căldură din întreaga lume, incendiile de vegetație din Europa și America de Nord și inundațiile de astăzi sunt doar „vârful aisbergului”, în comparație cu efectele și mai grave care vor urma, au declarat aceștia, adăugând că limitările modelelor climatice înseamnă totodată că în viitor vor exista și multe necunoscute.

Concluziile sunt parte a unei evaluări de specialitate oferite cotidianului The Guardian de peste 40 de oameni de știință din întreaga lume, înaintea summiturilor climatice ONU ce vor avea loc în această toamnă.

Specialiștii au declarat că creșterea temperaturii globale a fost în concordanță cu avertismentele formulate în ultimele decenii, aceasta fiind în același timp stimulată în acest an de revenirea modelului climatic El Niño.

Experții au observat însă că teritoriile și oamenii au fost mai vulnerabili la fenomene meteorologice extreme decât se așteptau și au suferit efecte fără precedent, pe măsură ce recordurile climatice au fost doborâte.

Impactul este cel care a fost subestimat

„Iulie a fost cea mai fierbinte lună din istoria omenirii, iar oamenii din întreaga lume suferă consecințele”, a declarat profesorul Piers Forster de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie.

„Dar este ceea ce așteptam la (acest nivel) de încălzire. Aceasta va fi vara medie peste 10 ani, dacă lumea nu cooperează și nu pune acțiunile climatice în fruntea agendei”, a adăugat el, citat de cotidianul britanic.

„Impactul este mult mai puternic decât mă așteptam eu - și mulți dintre oamenii de știință din domeniul climei pe care îi cunosc”, a declarat și profesorul Krishna AchutaRao de la Indian Institute of Technology.

Doctorul Christophe Cassou, cercetător CNRS la Universitatea Paul Sabatier Toulouse III, din Franța, a declarat, la rândul lui, că impactul creșterii temperaturii a fost mai puternic, în ciuda estimărilor corecte din punct de vedere tehnic.

„Schimbările în ceea ce privește riscurile (climatice) nu au fost subestimate la scară globală. Dar impactul a fost subestimat, deoarece suntem mult mai vulnerabili decât am crezut - vulnerabilitatea noastră este evidentă”, a spus acesta.

Modelele climatice au estimat corect creșterea temperaturii globale

Modelele climatice au prezis cu exactitate creșterea temperaturii globale pe măsură ce emisiile de gaze cu efect de seră ale omenirii au crescut. Însă numeroși oameni de știință au subliniat dificultatea deosebită pe care o au în anticiparea evenimentelor meteorologice extreme, care sunt prin definiție rare.

„Percepția noastră este, de asemenea, influențată de faptul că intrăm tot mai frecvent într-un teritoriu neexplorat, ceea ce dă un sentiment de accelerare”, a spus Cassou.

„Simțim acum schimbările climatice care se manifestă peste vremea obișnuită”, a adăugat el.

„Este posibil să subestimăm în mod serios pericolele care ne așteaptă”, a declarat și doctorul Raúl Cordero, până de curând la Universitatea din Santiago, Chile. „Zburăm parțial în orb în ceea ce privește fenomenele climatice extreme”, a spus acesta.

Oamenii de știință cred că lumea nu a trecut încă de pragul fără întoarcere al schimbărilor climatice galopante. Dar Doctorul Rein Haarsma, de la Institutul Meteorologic Regal Olandez, a declarat că momentele de inflexiune se apropie.

„Fenomenele extreme pe care le vedem acum ar putea provoca momente de inflexiune, cum ar fi prăbușirea circulației curentului meridional din Atlantic și topirea gheții din Antarctica, fapt ce ar avea efecte devastatoare”, a spus el.

O fereastră mică de oportunitate

Organizația Meteorologică Mondială a avertizat că următorii cinci ani vor fi probabil cei mai fierbinți din istorie, lovind cel mai puternic comunitățile vulnerabile.

Potrivit oamenilor de știință, a mai rămas deschisă o „fereastră de oportunitate foarte mică” pentru a evita cele mai grave efecte ale crizei climatice. Cercetătorii au indicat în mod covârșitor o singură acțiune ca fiind esențială: reducerea la zero a arderii combustibililor fosili.

Emisiile globale de dioxid de carbon au continuat să crească în ultimii ani și ar trebui să scadă cu 43% pentru a avea șanse de a menține încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială, au spus specialiștii.

„Trebuie să încetăm să mai ardem combustibili fosili”, a declarat doctorul Friederike Otto de la Imperial College London, pentru The Guardian. „Acum, nu cândva, când le vom permite companiilor să facă toți banii pe care îi pot face”, a spus el.

Profesoara Emily Shuckburgh de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie a subliniat și ea același lucru. „Oricine perpetuează în vreun fel era combustibililor fosili este în mod clar de partea greșită a istoriei”, a afirmat ea.

„Ideea că ne vom gândi la evenimentele extreme de astăzi ca la unele moderate în raport cu ceea ce ne așteaptă în viitor este cu adevărat halucinantă”, a declarat și profesorul Andrea Dutton de la Universitatea Wisconsin-Madison, SUA. „Viteza cu care vom face această tranziție ne va defini viitorul”, a spus el.

Aceste avertismente ar putea fi discutate la summitul ONU privind clima din 20 septembrie.

„Aproape toți indicatorii noștri privind clima arată că mergem într-o direcție greșită”, a declarat Amina Mohammed, secretarul general adjunct al ONU. „Sperăm și ne așteptăm ca liderii politici, sectorul privat și organizațiile societății civile să vină la summit cu acțiuni și angajamente credibile și ambițioase”, a spus acesta.

Principalul summit al ONU privind clima din 2023, Cop28, va începe la sfârșitul lunii noiembrie. Acesta va fi găzduit de Emiratele Arabe Unite și va fi prezidat de Sultan Al Jaber, directorul executiv al companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe - un lucru criticat de observatori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (26)
  • Avatar comentarii

    Aura1 29.08.2023, 12:44

    Toate sau schimbat din păcate, și nu în bine.

  • Avatar comentarii

    durban22 29.08.2023, 12:50

    Ne tot spun de efectele negative ale acestei incalziri exagerate, insa nimeni nu spune concret sa LUAM CAT MAI URGENT MASURI PENTRU A COMBATE ACEASTA VREME EXTREMA--IMPADURIRI CAT MAI URGENTE, REDUCEREA EMISIILOR DE CARBON, ETC...

  • Avatar comentarii

    Irinel 29.08.2023, 12:51

    E de rau!Interesant.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 29.08.2023, 12:51

    Mda

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 29.08.2023, 12:53

    O sa fie tot mai rău.

ALTE ȘTIRI
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
MONDEN
Ilona Brezoianu
11:04
Ilona Brezoianu, reacție dură după ce trapperul Ian a urinat pe scenă: „Ești caracter zero barat. Sper să nu-l mai primească altă dată”
Oana Roman
10:30
Ce mărime poartă Oana Roman la haine. A slăbit colosal în ultimele luni
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
12:15
Un mare furnizor român de energie electrică și-a cerut insolvența, din cauza opririi centralei de la Cernavodă
11:46
Cât va costa încălzirea în Ploiești la iarnă. Facturi estimate pentru apartamentele cu 2 și 3 camere
11:45
Elwira Petre, idei pentru pachețelul de școală al copiilor. Ce pune în caserolă atunci când rămâne fără inspirație
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale