În urma analizelor de laborator s-a depistat că vulpea avea rabie. Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, Petre Dulgheru, în dimineaţa zilei de 29 decembrie, serviciul de ecarisaj a fost sesizat de către ISU Suceava,  de prezenţa unei vulpi în zona din apropierea magazinului Bucovina.
Animalul a fost văzut  în podul unei clădiri de unde a sărit pe fereastră şi a dispărut pentru a fi apoi din nou găsit la sesizarea ISU Suceava în curtea spitalului judeţean şi apoi la scara unui bloc de pe Aleea Zorilor. Abia aici a fost  capturat de către un localnic cu ajutorul unui mincioc de pescuit şi pus într-un sac iar ulterior preluat  de personalul serviciului de ecarisaj.
“În tot acest timp vulpea s-a comportat normal fără a manifesta semne clinice deosebite şi având un comportament liniştit, fapt ce pledează pentru instalarea progresivă a unei stări de pareză ce a condus în final la moartea animalului în după amiaza zilei de 2 ianuarie 2012”, a spus Dulgheru.
În urma efectuării examenului de laborator specialiştii DSVSA Suceava au pus diagnosticul de rabie (turbare). Au fost anunţat  DSP Suceava , RNP şi AJVPS precum şi Primăria Suceava în vederea instituirii măsurilor legale ce se impun în astfel de situaţii.
 
.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.