Bărbaţii şi femeile de toate vârstele, adepţi ai învăţăturilor M.I.S.A şi ale liderului mişcării, Gregorian Bivolaru, s-au ţinut de mâini şi au meditat, numai ei ştiu cu gândul la ce, într-o binecunoscută spirală. Chiar şi copiii minori ai acestora puteau fi distinşi printre rânduri.

„Vă rog să staţi la distanţă!”, le-a spus un bărbat scund, cu o legitimaţie galbenă spânzurată la gât, unor bătrânele curioase care au vrut să se apropie de yoghini. „Am vrut să vedem dacă e şi Bivolaru ăla printre ei, că-l ştim de la televizor. Nu cred că-i normal că ne-au luat la goană. Dă-i încolo!”, ne-a spus una dintre femeile întoarse din drum. De fapt, yoghinii stabiliseră un perimetru de siguranţă, asigurat de un soi de bodyguarzi de ocazie, şi ei membri ai mişcării, pentru a evita perturbarea meditaţiei, susţinută şi de o muzică oarecum bizară. Aceştia au sărbătorit „Ziua internaţională a Yoga”, aşa cum fac în fiecare an la data de 8 octombrie, iar pe invitaţiile împărţite erau trecute citate ale gurului Gregorian Bivolaru. Acesta a lipsit de la festivitate, fiind, din câte se pare prin Suedia, unde ar beneficia de azil politic, după ce statul român ar fi bâjbâit în a-l reţine şi judeca pentru diverse învinuiri, printre care şi „trafic de persoane și infracțiuni asociate crimei organizate”. De altfel, de-a lungul timpului, din cercurile mişcării au transpirat diverse poveşti legate de posibile orgii sexuale şi chiar practici precum urinoterapia. În aprilie 2008, Grig, aşa cum i se mai spune a fost exclus din Consiliul European al Yoga pe motiv că ar folosi yoga pe post de acoperire pentru potenţiale ilegalităţi, după cum se arăta într-un comunicat oficial al consiliului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.