YouTube a declanşat un efort global de combatere a blocării reclamelor. Vizibil deja unora dintre utilizatori de mai multe săptămâni, planul a fost confirmat, într-un final, de companie.

Utilizatorii care folosesc instrumente de blocat reclamele sunt acum întâmpinaţi pe YouTube cu un mesaj care le cere să dezactiveze extensiile folosite pentru blocarea reclamelor.

Mesajul din fereastra afişată celor care își blochează reclamele le explică utilizatorilor că extensiile de tip adblock contravin regulilor site-ului şi că aceştia au două opţiuni – fie se abonează la YouTube Premium, fie trebuie să urmărească reclamele.

Deocamdată, ofensiva YouTube nu pare să fie aceeaşi în toate regiunile şi pentru toţi utilizatorii. În unele cazuri, mesajul afişat nu dispare decât după dezactivarea soluţiei adblock, în vreme ce în alte situaţii acesta poate fi închis.

YouTube a derulat experimente în sensul contracarării adblockerelor de mai multe luni, însă acum acestea sunt extinse la nivel global.

Eforturile YouTube de oprire a adblockerelor vin la puţin timp după ce compania a introdus noi tipuri de reclame, inclusiv una de 30 de secunde pentru televizoare, care nu poate fi oprită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

Aura1 01.11.2023, 11:39

Vom vedea, cine își permite plătește abonament, depinde și de interesul pe care-l are pe platformă.

Avatar comentarii

laurlaur2180 01.11.2023, 11:54

Platesti sau suporti...asta e economia de piata.

Avatar comentarii

Catalin77 01.11.2023, 12:19

Daca folosesti brave (browser) nu apare absolut nimic

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.