Un român a ajuns la închisoare în Austria după ce a furat 800 de euro dintr-un bar. Bărbatul lucra ca zidar și câștiga un salariu de 4.000 de euro, scrie portalul de știri Krone.at.
Cuprins:
Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost judecat luni la Tribunalul Regional din Feldkirch, Austria, pentru că a participat la o serie de spargeri. Zidarul român avea 10 condamnări anterioare, dar și-a justificat acțiunile invocând dificultățile financiare ca tată singur.
Inițial, acuzatul a refuzat să-și dezvăluie antecedentele penale, dar judecătorul avea deja dosarul complet. Ultimul său delict a fost în Belgia, acum cinci ani, când a primit o sentință suspendată de 16 luni pentru spargere. După aceea, și-a găsit un loc de muncă în construcții, câștigând între 3.500 și 4.000 de euro pe lună.
Trecutul se pare că l-ar fi ajuns din urmă pe zidarul român, după cum relatează presa germană. Bărbatul este acuzat pentru două spargeri comise în 2019 în Baden bei Wien și Dornbirn. Împreună cu doi complici, a furat 600 de euro dintr-un local și ulterior îmbrăcăminte sportivă și bani dintr-un alt loc.
Prins într-un trio de spărgători, românul în vârstă de 35 de ani s-a apărat invocând situația dificilă pe care o avea, din punct de vedere financiar, dar și faptul că era un tată singur, mai scrie presa germană.
„Am primit 800 de euro. Hainele au fost vândute de ceilalți doi”, a declarat românul. El a susținut că se afla într-o situație disperată ca tată singur.
Avocatul bărbatului spune că românul a mers în Austria să își găsească de muncă și spune că a fost prins într-un „anturaj greșit”.
„Acuzatul a venit în Austria pentru a căuta de muncă. Dar a nimerit cu persoanele greșite”, a precizat avocatul, explicând că anturajul l-a influențat pe român.
Chiar și așa, declarațiile acuzatului au fost privite cu scepticism de procurorul Christoph Stadler.
„Totul a început în 2008 cu spargeri în România, Belgia și Spania. Nu cred că atitudinea acuzatului s-a schimbat și că nu va mai comite infracțiuni în viitor”, a explicat procurorul, potrivit presei germane. Decizia instanței nu este încă una definitivă.
Cazul zidarului acuzat de furt în Austria nu este unul izolat. Recent, un român a furat BMW-ul alb care îi fusese furat în urmă cu două luni, în Germania. Bărbatul în vârstă de 27 de ani a reclamat furtul autoturismului în timp ce se afla în România, iar ulterior a descoperit că mașina se afla în Dortmund așa că s-a dus singur și a luat-o.