Membrii comunităţii #Aresel, o iniţiativă civică şi apolitică, au organizat astăzi în Bucureşti un marş prin care şi-au propus să celebreze "rezistenţa şi simpla existenţă a romilor din România şi Europa".
Manifestarea, intitulată "Aresel - Ziua Internaţională a Rezistenţei Romilor", a început la ora 15.00, la Memorialul Holocaustului, din strada Anghel Saligny. La monumentul din București, inaugurat la data de 8 octombrie 2009, a fost depusă o coroană de flori în memoria victimelor Holocaustului și s-a tinut un moment de reculegere.
Apoi, între orele 16.00 - 16.30, participanţii la marş s-au deplasat, pe trotuar, spre Palatul Parlamentului, pe următorul traseu:
"În data de 18 mai, începând cu orele 15,00, celebrăm rezistenţa şi simpla existenţă a romilor din România şi Europa! Celebrăm, deopotrivă, muncitorii şi intelectualii, femeile şi bărbaţii, tinerii şi copiii, pe cei din mediul rural şi pe cei mediul urban, romii de succes din toate domeniile de activitate şi nu uităm de numărul mare de romi care se află în dificultate din punct de vedere social şi economic. Ne arătăm indignarea faţă de rasismul instituţional şi prejudecăţile structurale faţă de romi încă neadresate corespunzător de autorităţile române. Cerem schimbare! Vino alături de noi la marşul "#Aresel! de Ziua Internaţională a Rezistenţei Romilor", indiferent de etnia ta, pentru o Românie mai dreaptă, mai echitabilă, mai inclusivă, o Românie a tuturor" - suna invitația pentru acest eveniment, postată pe pagina de Facebook a organizatorilor.
Vezi cum nu sunt acceptați romii în unele curse auto din România săracă. Urmare la videoclipul viral cu femeia bătută în autogara din Zalău! „Suntem oameni, nu suntem câini!" (VIDEO)
FOTO: Eli Driu
Citește și:
Fetița româncă împușcată la Roma ar putea rămâne paralizată pe viață. „Nu trebuia să o împuște, dar nu-i mai putem suporta, romii trebuie să plece!”OAMENI ȘI BULDOZERE. Un serial Libertatea despre ce se întâmplă acum cu romii din ItaliaOAMENI ȘI BULDOZERE. Romii din Italia, între integrare și evacuare. ”Am încercat o educație frumoasă, chiar dacă sunt țigancă și locuiesc într-o tabără”