Vocea României

Vocea României. Ştiri şi informaţii despre concursul Vocea României de la Pro TV. Interviuri cu concurenţii, membrii juriului şi realizatorii concursului Vocea României. Fotografii şi videoclipuri din concursul Vocea României. Vocea României este o emisiune-concurs difuzată de Pro TV începând cu anul 2011 și face parte din franciza The Voice, creată în Olanda. Conceptul emisiunii presupune alegerea concurenților, în urma unor audiții „pe nevăzute”, de către patru artiști celebri, care vor deveni antrenorii concurenților. Antrenorii stau cu spatele la concurenți în timp ce aceștia cântă, iar dacă vocea i-a convins, întorc scaunul. Dacă mai mult de un antrenor întoarce scaunul, concurentul va alege în ce echipă va merge. Câștigătorul Vocea României este ales de către public, prin vot. Premiul cel mare constă în suma de 100.000 de euro și un contract cu o casă de producție. Află toate noutăţile despre concursul Vocea României!

CE SPUNE UN FOST CONCURENT DE LA "VOCEA ROMÂNIEI" DESPRE CONCURENTA LUI MARIUS MOGA DIN FINALĂ!
26 dec. 2013

PROGRAM DE SĂRBĂTORI! Ce poţi VEDEA la televizor a doua zi de Crăciun

APARIŢIE DE SENZAŢIE LA "VOCEA ROMÂNIEI"! UITE CU CINE FACE DUET ELEVUL LUI HORIA BRENCIU!

VOCEA ROMÂNIEI. BRENCIU I-A LĂSAT MASCĂ PE COLEGII LUI DIN JURIU! N-O SĂ CREZI CE CADOURI LE-A FĂCUT!
22 dec. 2013

VOCEA ROMÂNIEI. UITE CINE MERGE ÎN FINALA DE LA "VOCEA ROMÂNIEI"!

VOCEA ROMÂNIEI. LOREDANA A SCĂPAT "PORUMBELUL" ÎN DIRECT: "DECI, SĂ SE SLOBOZEASCĂ...!"
21 dec. 2013

VOCEA ROMÂNIEI. HORIA BRENCIU, LUAT LA GREU PESTE PICIOR DE MARIUS MOGA!

VOCEA ROMÂNIEI. "MI-AI ÎNDEPLINIT DORINŢA, ACUM POT SĂ MOR LINIŞTIT!". CUI CREZI CĂ I-A SPUS SMILEY ASTA?

VOCEA ROMÂNIEI. MOGA ŞI SMILEY, CONTRE DIN CAUZA UNEI CONCURENTE! "DACĂ E ÎNDRĂGOSTITĂ DE MINE, BRAVO EI!"

VOCEA ROMÂNIEI. APARIŢIE NEAŞTEPTATĂ LA "VOCEA ROMÂNIEI"! UITE CU CINE A APĂRUT LOREDANA PE SCENĂ!

VOCEA ROMÂNIEI. DECOLTEUL EI SIGUR CREŞTE AUDIENŢA! NICOLETA LUCIU, CU BUSTUL LA ÎNAINTARE LA "VOCEA ROMÂNIEI!"

Iată care sunt CONCURENŢII CARE MERG ÎN SEMIFINALA de la "Vocea României"!
14 dec. 2013

Rochie "CUMINŢICĂ" îmbrăcată de Nicoleta Luciu? Uitaţi-vă CU ATENŢIE!

Loredana, APARIŢIE RĂVĂŞITOARE la "Vocea României"! Eşti o adevărată "Elena din Troia"!

Marius Moga A ROŞIT ŞI S-A FÂSTÂCIT CÂND A VĂZUT-O! "Când fixezi DATA NUNŢII"? FOTO

SFÂRCURILE acestei concurente l-au făcut pe Smiley SĂ ZÂMBEASCĂ CONTINUU!

Iată care au fost CONCURENŢII ELIMINAŢI de la "Vocea României"! Cei rămaşi au şanse la MARELE TITLU!
8 dec. 2013

Iată care au fost CONCURENŢII ELIMINAŢI de la "Vocea României"! Cei rămaşi au şanse la MARELE TITLU!

Pavel Bartoş L-A ENERVAT TERIBIL pe Marius Moga: "Aşa ceva NU SE POATE. Este CEVA ORIBIL"
7 dec. 2013

Loredana ÎI DĂ PESTE NAS Mădălinei Ghenea: "Eu îl cunosc pe Gerard Butler înaintea ei"

Julie Mayaya, câştigătoarea trofeului "Vocea României", A FĂCUT SENZAŢIE în emisiunea care a consacrat-o!

Designerul Răzvan Ciobanu, SCOS DIN MINŢI de ţinutele purtate de Loredana, Pavel Bartoş şi Horia Brenciu la "Vocea României": "SĂ ÎMPUŞTE CINEVA STILIŞTII" FOTO
2 dec. 2013

JULIE MAYAYA s-a întors! Iată ce apariţie de SENZAŢIE A AVUT "Vocea României"! FOTO ÎN ARTICOL
27 nov. 2013

Nici nu s-a terminat "VOCEA ROMÂNIEI" şi deja are concerte ca un MARE STAR! Uite ce artist a început să fie SOLICITAT la SPECTACOLE!

INVITAT-SURPRIZĂ la "VOCEA ROMÂNIEI"! Uite ce ARTIST al cărui HIT a fost NR.1 în toată LUMEA vine să cânte la PRO TV!

VOCEA ROMÂNIEI. CONFRUNTĂRILE S-AU TERMINAT! JURAŢII AU DECIS CU CINE MERG MAI DEPARTE!
24 nov. 2013

VOCEA ROMÂNIEI. CONFRUNTĂRILE S-AU TERMINAT! JURAŢII AU DECIS CU CINE MERG MAI DEPARTE!

VOCEA ROMÂNIEI. HORIA BRENCIU ŞI-A PUS TOŢI COLEGII ÎN CAP! UITE ÎN CE FEL I-A FĂCUT ŞI CUM I-AU ŢINUT PIEPT! FOTO
23 nov. 2013

VOCEA ROMÂNIEI. PE ELE LE-AU FĂCUT FĂCUT BRENCIU ŞI MOGA SĂ PLÂNGĂ!

VOCEA ROMÂNIEI. HORIA BRENCIU, LA ATAC: "COLEGII MEI SE COMPORTĂ CA NIŞTE COPII!". MOGA L-A FĂCUT POSEDAT!

VOCEA ROMÂNIEI. CU DECIZIA ASTA SMILEY L-A ŞOCAT PE MOGA!

VOCEA ROMÂNIEI. HORIA A RENUNŢAT LA EA, DAR EA MERGE MAI DEPARTE! AFLĂ CE JURAT A IMPRESIONAT!

VOCEA ROMÂNIEI. LOREDANA A SĂRIT CA ARSĂ LA UN COMENTARIU DE-AL LUI SMILEY! VEZI CE REPLICĂ I-A DAT!

VOCEA ROMÂNIEI: EA S-A CONFRUNTAT CU "GERARD BUTLER" DE LA VOCEA ROMÂNIEI!

UN CONCURENT de la VOCEA ROMÂNIEI din echipa lui Smiley, CERCETAT de POLIŢIE pentru două TÂLHĂRII? Vezi ce are de comentat ANTRENORUL său!
13 nov. 2013

VOCEA ROMÂNIEI: CONFRUNTĂRI CU SCÂNTEI pe scenă, în culise şi în juriu! FOTO
9 nov. 2013

RĂZBOIUL DINTRE MOGA ŞI BRENCIU NU A MAI PUTUT FI OPRIT! Vezi ce REPLICI DURE şi-au aruncat cei doi!

Pavel Bartoş: "Singurii doi CURCANI POTENŢI din ţară suntem EU ŞI BRENCIU. De ce spune asta prezentatorul de la "Vocea Romaniei"

SPECIALISTĂ ÎN SCHIMBĂRI SPECTACULOASE! Dacă ieri avea PĂRUL SCURT, azi Loredana a apărut CU COSIŢE LUNGI! FOTO

Concurenţii lui Brenciu, DESFIINŢAŢI la "Vocea României": "AŢI CÂNTAT FALS"

Smiley, Loredana, Moga şi Brenciu şi-au ales co-antrenorii din acest sezon al Vocii României
6 nov. 2013

Ştefan Stan, îngrijit la pat de Andreea! Uite ce a păţit CÂNTĂREŢUL!

VIN ÎNTĂRIRI LA "Vocea României". REGULI noi pentru CONCURENŢI şi NUME noi LA PUPITRU

VOCEA ROMÂNIEI | LISTA COMPLETĂ A CONCURENŢILOR! Uite pe cine pregăteşte fiecare antrenor
3 nov. 2013

VOCEA ROMÂNIEI | LISTA COMPLETĂ A CONCURENŢILOR! Uite pe cine pregăteşte fiecare antrenor

VOCEA ROMÂNIEI | Horia Brenciu, ÎNTÂLNIRE EMOŢIONANTĂ, în emisiune
2 nov. 2013

VOCEA ROMÂNIEI | REPLICA ACIDĂ, primită de Marius Moga: «Îmi pare rău că te-am plesnit vocal»

VOCEA ROMÂNIEI | Loredana, DECLARAŢIE INCENDIARĂ: «Poţi să ai plăcere oricând, important e să ai cu cine»

VOCEA ROMÂNIEI | Horia Breciu A LUAT PE SUS O CONCURENTĂ!

BOMBĂ! ŞTEFAN STAN SE SĂRUTĂ CU ANDREEA, în PUBLIC! Imaginile te vor lăsa mască! FOTO
1 nov. 2013

BOMBĂ! ŞTEFAN STAN SE SĂRUTĂ CU ANDREEA, în PUBLIC! Imaginile te vor lăsa mască! FOTO

"Paul Newman" în varianta autohtonă cantă pe nevăzute la Vocea României
31 oct. 2013

"Paul Newman" în varianta autohtonă cantă pe nevăzute la Vocea României

REACŢIA lui ŞTEFAN STAN în scandalul dintre ANDREEA MANTEA şi MAMA LUI! POZIŢIA CLARĂ A ARTISTULUI în acest RĂZBOI te va surprinde!
29 oct. 2013

VOCEA ROMÂNIEI. HORIA BRENCIU ŞI-A ARĂTAT SCUMPETEA DE FETIŢĂ LA EMISIUNE!
26 oct. 2013

VOCEA ROMÂNIEI. DIN CAUZA LUI A RUPT HORIA BRENCIU BUTONUL DE LA SCAUN! | FOTO

VOCEA ROMÂNIEI. DENISA A ÎNTORS TOATE CELE 4 SCAUNE. CE JURAT CREZI CĂ A ALES?

VOCEA ROMÂNIEI. IUBITUL LUI GABI CRISTEA, UMILIT LA "VOCEA ROMÂNIEI"!