Legea tuberculozei a primit vot favorabil în Comisia de sănătate şi va ajunge la vot, în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, după ce senatorii au respins proiectul. După mai bine de un an de dezbateri şi blocaje în Legislativ, românii bolnavi de TBC, care sunt cei mai mulţi din toată Uniunea Europeană, primesc veşti bune: vor fi plătiţi pe toată perioada concediului medical şi li se va acorda normă de hrană, pentru a putea lupta cu această maladie transmisibilă, care provoacă anual sute de decese.
Cuprins:
Tuberculoza nu este boala pușcăriașilor sau boala săracilor, cum se credea. Această boală lovește în toate mediile sociale. Iar în ţara noastră, 12.000 de români se îmbolnăvesc anual. Din păcate, în România, această boală stigmatizează bolnavii diagnosticați.
Astfel, de multe ori, angajatorul român preferă să îl concedieze pe cel cu TBC, pentru că tratamentul durează cel puţin un an. Şi, de multe ori, tuberculoza nu e tratată până la capăt de cei mai săraci pacienți, iar această maladie revine, mai puternică şi la fel de contagioasă.
Paula Rusu este jurnalist. Din 214, când s-a îmbolnăvit de TBC, viaţa ei s-a schimbat. A suferit o operaţie şi, după ce s-a vindecat, a decis să se lupte pentru drepturile celor cu această boală îngrozitoare.
Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a dat, marţi, un vot "pentru", important pe Legea tuberculozei. Ultimul hop este în plen, când se va da votul final, apoi legea va merge pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
Paula Rusu ne-a explicat care sunt principalele prevederi ale legii, care vor face viaţa mai uşoară acestor bolnavi:
În ciuda progresului obţinut în ultimii 12 ani, de scădere progresivă a incidenţei tuberculozei, România rămâne ţara cu cea mai mare incidenţă din Uniunea Europeană, de cinci ori peste media UE, cu circa 20% dintre cazurile de tuberculoză raportate, în condiţiile în care deţine 4% din populaţia UE.
Incidenţa tuberculozei variază pe teritoriul ţării şi este influenţată de statutul socio-economic al regiunilor, cu valori mai ridicate în est, vest şi sud şi scăzute în centru şi nord-vest.
Persoanele bolnave de tuberculoză pot infecta până la 10-15 alte persoane, prin contact apropiat!
Interesant este că, în camparaţie cu alte ţări europene, în România, amploarea fenomenului nu se datorează nici migraţiei şi nici infecţiei cu HIV. Un factor important al severităţii acestei boli este reprezentat de problemele socio-economice cu care se confruntă pacienţii. Cazurile de îmbolnăvire la bărbaţi sunt de 2,1 ori mai frecvente decât la femei.
Cei mai expuşi tuberculozei sunt bărbaţii de vârste între 20 şi 54 de ani. La femei, incidenţa este mai mare la cele cu vârste între 20 şi 34 de ani.
La sfârșitul anului 2016, în România erau în evidență 12.790 de cazuri noi de tuberculoză și recăderi, 10.738 de cazuri noi TBC (54,5 la suta de mii), dintre care 591 de cazuri noi la copiii mai mici de 14 ani și 576 de cazuri de rezistenţă la medicamente. Aproape o mie de oameni au decedat din cauza tuberculozei.
Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în Tulcea, Giurgiu, Teleorman şi Olt.
Ministerului Sănătății derulează un Program Național și finanțează activitățile de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei la nivelul unităților sanitare.
În urmă cu doi ani a început calvarul pentru Paula Rusu. Jurnalista a aflat că suferă de tuberculoză și a rămas fără un plămân. Operația suferită atunci i-a salvat viața.