Alocația de hrană pentru elevii cu CES ar putea fi înlocuită cu masă caldă sau pachet alimentar

 4 comentarii
vot in parlament

Alocația de hrană pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), de 32 de lei pe zi, ar putea fi înlocuită cu masă caldă sau pachet alimentar. Este vorba despre un proiect de lege adoptat de Senat care urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decizional.

Alocația în bani, înlocuită cu hrană

Senatul a adoptat o modificare legislativă care schimbă modul în care este acordată alocația de hrană pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Măsura urmărește utilizarea mai eficientă a fondurilor și asigurarea unei mese zilnice pentru beneficiari.

Senatorii au aprobat, cu 97 de voturi „pentru” și o abținere, o modificare a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Conform noilor prevederi, alocația de hrană acordată copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) nu va mai fi oferită sub formă de bani.

În locul acesteia, instituțiile de învățământ vor trebui să asigure beneficiarilor un suport alimentar concret, fie sub forma unei mese calde, fie, acolo unde acest lucru nu este posibil, sub forma unui pachet alimentar. Totuși, dacă rămân fonduri neutilizate, acestea vor putea fi transferate către reprezentantul legal al copilului.

Ce se întâmplă cu copiii care primesc deja masă caldă

Inițiatorii proiectului susțin că această modificare este necesară pentru a asigura o utilizare corectă și transparentă a fondurilor publice. Potrivit acestora, în practică, sumele acordate ca alocație de hrană nu sunt întotdeauna folosite exclusiv pentru alimentația copiilor. Transformarea sprijinului financiar într-un beneficiu concret ar garanta că elevii primesc efectiv hrană.

În expunerea de motive se arată că măsura va asigura accesul copiilor cu CES la cel puțin o masă sănătoasă pe zi, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de trai și a performanței școlare.

Proiectul legislativ prevede și situațiile în care elevii beneficiază deja de masă caldă în unitățile de învățământ. În aceste cazuri, școala poate reține din alocația de hrană contravaloarea mesei oferite, însă doar în condiții bine justificate și documentate. Reținerea se face strict în limita costului real al mesei, iar diferența rămasă va fi virată către reprezentantul legal al copilului.

Care este, în prezent, valoarea alocației de hrană pentru elevii cu CES

În prezent, alocația zilnică de hrană pentru elevii cu CES este stabilită la:

  • 32 de lei pe zi;
  • 48 de lei pe zi pentru copiii care au și certificat de încadrare în grad de handicap.

Noile reguli nu modifică cuantumul, ci doar modalitatea de acordare a acestui sprijin.

Inițiativa, adoptată în ciuda avizelor negative

Proiectul a fost adoptat în Senat în ciuda avizelor negative primite în faza de analiză, potrivit Edupedu. Consiliul Legislativ a transmis un aviz negativ, iar Consiliul Economic și Social a avizat nefavorabil inițiativa, invocând mai multe probleme:

  • alocația de hrană este deja reglementată și acordată copiilor cu CES încadrați în grad de handicap;
  • unitățile de învățământ nu beneficiază de finanțare dedicată pentru suport alimentar;
  • finanțarea cantinelor ține de bugetele locale, prin finanțare complementară;
  • măsura ar putea fi discriminatorie, fiind aplicată doar copiilor cu CES din învățământul de masă, deși „au aceleași necesități nutriționale” ca ceilalți elevi.

La dezbaterile din comisii au participat reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, care nu au susținut proiectul. Cu toate acestea, comisiile de specialitate au întocmit un raport de admitere cu amendamente, adoptat ulterior în plen.

Senatul este prima Cameră sesizată, care analizează proiectul, îl poate modifica și îl trimite mai departe, însă decizia nu este definitivă. Proiectul urmează să ajungă la Camera Deputaților, for decizional, unde va fi dezbătut în comisiile de specialitate și în plen. Deputații pot adopta proiectul în forma actuală, îl pot modifica sau îl pot respinge.

Dacă va fi adoptată, legea va fi trimisă Președintelui României pentru promulgare. Acesta o poate promulga, o poate retrimite Parlamentului pentru reexaminare sau o poate sesiza la Curtea Constituțională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    PetruDoru 24.03.2026, 15:49

    In tara hotilor, asta va insemna ca elevii vor primi mancare MUCEGAITA de 2 lei iar BASTANII HOTI VOR PRIMI RESTUL DE 30! Iata romania inteligenta si hoatza! Rushinica!😁

  • Avatar comentarii

    Crisss74 30.03.2026, 10:58

    Atâta timp cât dădeam declarație pe propria răspundere înseamnă că banii trebuiesc să ajungă acolo unde sunt destinați, fiecare părinte oferă ce este mai bun pentru copilul său și nicidecum școala sau primăria. Ce masă caldă?Unde? Cum? La ce preț? De restaurant? Pentru că acolo se vor îndrepta să facă contracte primăriile. Deja se întâmplă aceste lucruri. Au contracte cu restaurante pentru așa zisa masă caldă care este de fapt un sandviș la pret de 34 lei. Este corect asa? Atât a ajuns să coste un sandviș? Sau mulți nu stiu câți bani se dau prin contracte celor cu interese personale între primari și restaurante. Mai repede și bine mănâncă o masă caldă acasă cu familia, dar asta nu se mai vrea, să nu mai fie împreună la masă cu familia, să fie la masă cu persoane străine într-un restaurant sau cine știe cum la prețuri exorbitante pe produse de nimic. Să fie întrebați cei care sunt în această situatie nu parlamentarii. Noi, părinții ne chinuim cu costurile unui copil bolnav, nu ei.

  • Avatar comentarii

    Crisss74 30.03.2026, 11:11

    Masă caldă trebuie dată tuturor copiilor care sunt înscriși instituțiile școlare, de la grădiniță până la facultate. Dacă nu integral măcar subvenționat 50% și tot ar ajuta cu ceva. Celor cu CES să rămână cum a fost pentru că ei au mult mai multe cheltuieli, sau dacă nu se mai poate să nu-i mai dea și cu asta știm și noi ce avem de făcut. Din luna decembrie nu s-au virat banii. Oamenii întreabă disperați când intră banii pentru CES. La țară lumea încă mai cumpără pe caiet și trebuie achitat. Să se facă controale la domiciliu pentru a verifica dacă copilul este îngrijit. Așa veți ajuta acei copii defavorizați sau într-o stare de sărăcie avansată. Ceea ce se vede pe teren să le dea de gândit la viitoarele decizii, nu din parlament sau ministere.

  • Avatar comentarii

    Crisss74 30.03.2026, 11:18

    Să se dea sub formă de card alimentar și atunci ești sigur că va cumpăra doar alimente pentru copil.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!