Povestea unui învingător. Andrei Trifu, studentul care a luat cea mai mare notă la Rezidențiat 2025, explică, pas cu pas, cum a învățat pentru examen: „Eu am subestimat asta. Nu faceți ca mine!”

Comentează
Tănăr care vorbește în fața unei camere de luat vederi

Andrei Trifu, studentul la medicină care a obținut cea mai mare notă la Rezidentiat 2025, a explicat cum s-a pregătit pentru examen, care au fost cele mai mari provocări și cum le-a făcut față. Sfaturile sale, adresate colegilor mai tineri, din anii mai mici, ar trebui să fie pentru aceștia o mină de aur. Practic, tânărul medic rezident le dezvăluie acestora secretele reușitei sale.

„Informația trebuie mai întâi înțeleasă, iar apoi memorată. Altfel nu se poate”

Andrei Trifu a urmat Universitatea de Medicină și farmacie „Carol Davila” din București, are o soră geamănă, iar tatăl său este medic ATI. Tânărul și-a dorit să-i calce părintelui pe urme, așa că Medicina a fost pentru el o alegere firească. Asta, cu atât mai mult cu cât Andrei nu a pornit pe acest drum doar pentru a urma tradiția familiei; el este pasionat, iubește această meserie. Dovada? În fiecare an de facultate, cu o singură excepție, studentul a primit bursă, iar la examenul de Rezidențiat 2025, care a avut loc săptămâna trecută, a luat locul întâi pe țară, cu 944 de puncte.

În cinci videoclipuri urcate pe YouTube, proaspătul medic rezident explică ce înseamnă o astfel de testare și cum s-a pregătit, pas cu pas, pentru a fi primul dintre cei mai buni. Sunt trucuri și sfaturi pentru colegii săi din anii mai mici, pe care încearcă să-i ajute dezvăluindu-le secrete „din interior”. 

„M-am apucat de învățat pentru examen la începutul lunii octombrie a anului trecut“. Mi se pare momentul cel mai potrivit să te apuci de învățat”, povestește Andrei în primul videoclip. Medicul rezident a mărturisit că, pentru început, a încercat să asocieze stadiul pe care îl parcurgea la școală - boli infecțioase, de exemplu - cu materiile corelate. „Adică cu partea de pneumonie, cu partea de sepsis, cu partea de endocardită etc”.

Ulterior, după două-trei luni, timp în care a învățat zilnic, tânărul și-a verificat cunoștințele efectuând o serie de teste și simulări ale examenului. Practic, în acest fel, recapitula ceea ce știa și verifica ceea ce încă nu asimilase foarte bine. „Nu mi-am impus să învăț un anumit număr de pagini zilnic. Însă ceea ce parcurgeam învățam foarte bine. Căci calitatea este mai importantă decât cantitatea”.

Nimic superficial, nimic lăsat la voia întâmplării, toate informațiile parcurse erau asimilate până la ultima virgulă. „Am învățat ca și cum aș fi avut examenul nu într-un an, ci într-o lună. Tot ce citeam încercam să rețin. Însă, înainte de toate, încercam să înțeleg ce scrie acolo. Să memorezi fără să înțelegi nu se poate. La un moment dat, vei claca”.

În timp ce alți colegi de-ai săi învățau pe zi și câte 30, 40 de pagini dintr-o carte, Andrei învăța una, două sau chiar jumătate de pagină. „Dar le făceam bine. Iar a doua zi, când încercam să mă gândesc la ce am lucrat, îmi aminteam aproape tot”.

„Am făcut în total 30.000 de grile”

În februarie anul acesta, Andrei a terminat de citit cartea „Medicină Clinică”, de la “Kumar and Clark”. Apoi, a continuat cu cartea de chirurgie a lui Peter Lawrence, pe care a terminat-o prin aprilie. Ulterior, în luna mai, a început „Sinopsis-ul de medicină”. „Însă, în tot timpul acesta, recapitulam și materia. M-am axat foarte mult pe rezolvarea grilelor de pe platforma Educato, de pe platforma Rezi și Grile Rezi. Dar nu este o regulă, fiecare trebuie să aleagă metoda care i se potrivește”. 

Andrei rezolva grilele imediat după ce asmila teoria. „Le făceam la patru, cinci zile după ce învățam ceva. Și le-am făcut cu seriozitate, urmând întotdeauna materia din carte. Întotdeauna mă întorceam la carte și vedeam acolo informația și schemele făcute de autori. Nu era ca și cum rezolv bine o grilă și merg mai departe. Nu. Grilele se fac și se repetă ca și cum ar fi o trecere printr-o materie paralelă”.

Andrei a făcut și multe simulări, după fiecare carte parcursă și-a testat cunoștințele. „Și reușeam să iau punctaje foarte mari. Iar chestia asta mi-a dat mare încredere. Dacă tu, încă de la început, vezi că iei punctaje mari, e clar că acesta o să fie parcursul său de acolo încolo. Iar asta îți oferă niște avantaje, în primul rând, din punct de vedere mental”.

Medicul rezident a mărturisit că în total a parcurs aproape 30.000 de grile. „Majoritatea de pe platforma Educato. Sunt și grile de detaliu, și grile asemănătoare cu cele care se dau la Rezidențiat”.

Ca și număr de treceri prin materie, Andrei a trecut de trei ori prin toate cărțile din bibliografie. „Însă, pe lângă asta, mi-am făcut și niște scheme pe baza informațiilor de acolo. Când nu deschideam cartea, studiam schemele. Și asta m-a ajutat foarte mult la recapitulare”.

Repetiția, mama învățării. „Am lucrat și câte 14 ore pe zi”

Tânărul mărturisește că și-a păstrat stilul de învățare din facultate, încercând mai întâi să înțeleagă informația, iar apoi s-o memoreze. „Nu lăsați prea mult timp între aceste treceri prin materie! Indiferent cât de bine rețineți o informație, acesta se uită. Prin urmare, este vital să repetați informațiile pe care le-ați citit anterior. Acest lucru se poate face prin grile, prin flashcard-uri, prin diverse scheme”.

Ultima lună care a mai rămas până la examenul de Rezidențiat a fost și cea mai importantă perioadă, consideră Andrei Trifon. „Materia trebuie structurată astfel încât să puteți recapitula în mod eficient, din punct de vedere al timpului, cât mai multă materie. Este nevoie de o organizare foarte bună spre final”.

Medicul rezident îi sfătuiește pe studenți să se axeze pe cele mai importante aspecte, ceea ce ar putea pica, efectiv, la examen. „Evident, e util să vă uitați pe examenele de anul trecut, să vedeți cum au fost structurate examenele și cam pe ce anume se pune accent”.

Andrei a mărturisit că în perioadele în care a trebuit să meargă în stagii învăța câte două-trei ore pe zi în cursul săptămânii și câte patru, chiar cinci în weekend. „ Însă, spre finalul anului, am început să cresc numărul de ore de studiu. Învățam undeva în medie 8 ore pe zi în timpul verii, iar după luna septembrie, am ajuns și la 12, 13 ore pe zi”.

Studentul se trezea pe atunci de dimineață și învăța până seara târziu. „Asta am făcut în ultima lună”. Însă, chiar și așa, tânărul și-a permis luxul să se și relaxeze. „Nu am renunțat la a face sport”.

Ca și metode de învățare, Andrei a încercat să înțeleagă, să memoreze, să dea teste și simulări după fiecare capitol parcurs. „Nu am făcut ceva în mod special. Pentru mine toată materia a fost importantă, în mod egal. Evident, dacă ai un număr sau un procent, ele trebuie repetate de mai multe ori pentru a fi reținute. Dar, chiar și așa, poți face anumite asocieri care să te ajute să le reții. De exemplu, asocieri cu alte informații pe care le știi din alte părți”.

Andrei a mărturisit că sursa principală a informațiilor au fost cărțile. „Sigur, la un moment dat, o să te plictisești. Motiv pentru care eu m-am folosit de două resurse: schemele făcute de mine, practic rescrierea materiei, însă cumva structurat, astfel încât să-mi placă mie să o citesc, plus grile”.

Tânărului i s-au părut utile toate grilele, nu există o diferență între ele, unele să fie mai bune, altele mai slabe sau nefolositoare. „Cel mai bun lucru este cum faceți aceste grile. Ele trebuie făcute bine, atent și întotdeauna în paralel cu cartea. Trebuie întotdeauna să te uiți înapoi în carte și să vezi ce scrie acolo, nu doar să rezolvi grila”.

Însă pregătirea sa a presupus și studierea altor resurse, pe lângă cărți, scheme și grile. „Am citit cărți suplimentare, am căutat pe internet, am apelat la inteligența artificială, am vorbit cu alte persoane care m-au ajutat”.

„Rămâneți calmi, nu intrați în panică”

Andrei recunoaște că a fost motivat încă de la început. Asta și pentru că este o fire competitivă și și-a dorit să obțină cea mai mare notă. „Nu alegerea specialității a fost motivația principală. Am știut de la început că voi lua notă mare, iar acest lucru îmi va permite să aleg ce-mi doresc. Nu am avut, prin urmare, acest stres, că nu o să fac bine, că nu o să mă descurc, o să-mi ratez specializarea”.

Medicul rezident îi sfătuiește pe studenți să gândească pozitiv și să alunge ideea că învață degeaba. „Dacă înveți de la început foarte bine, serios, nu superficial, nu vei avea acest sentiment”, a mai spus el. „Inclusiv eu am uitat foarte multe chestii pe care credeam că n-o să le uit niciodată. Le reciteam după câteva luni își vedeam că nu le mai știu. Trebuie să rămâneți calmi, nu intrați în panică”.

E normal, mai spune medicul, se întâmplă absolut tuturor studenților, inclusiv înainte de examenul de Rezidențiat. „Dar informațiile sunt, totuși, stocate acolo, undeva. Asta, dacă le-ați învățat bine de la început”.

Despre studiu, somn, sport și o alimentație sănătoasă

Andrei Trifu crede că e foarte important ca studenții să privească perioada de învățat pentru Rezidențiat ca pe un întreg. Nu trebuie să se axeze doar pe ceea ce fac, efectiv, pentru acest examen. „Sunt unele lucruri la care vă puteți gândi cum ar fi, de exemplu, viața unui fotbalist care face antrenamente patru ore pe zi. Însă, dacă acasă mănâncă greșit și doarme greșit, când vine ziua meciului are emoții și tremură. Același lucru este evaluabil și pentru voi”.

Medicul recunoaște că sportul este o pasiune veche la care nu poate renunța și nu a făcut-o nici în perioada de pregătire pentru examen. Nutriția corectă și sănătoasă este, la fel, vitală. „Cred că în măsură egală, nota mea ține modul în care m-am pregătit, modul în care am învățat, dar și de partea de somn, sport și alimentație. Deci, trebuie să vă faceți un plan în acest sens. Degeaba înveți, dacă tu în ziua examenului o să fii obosit, stresat, emoționat. Deci, somnul este foarte important. Cu o zi înainte de examen, au am terminat de învățați pe la prânz și asta m-a ajutat să mă detașez, să fac ceva care să mă relaxeze”.

„Înainte de examen, exersați completarea borderoului“

În ziua examenului de Rezidențiat 2025, Andrei s-a prezentat foarte încrezător, cu emoții mari, dar pozitive. „Știam că o să fie bine, că o să mă descurc. Eram entuziasmat, de abia așteptam să intru în sală, să dau tot ce pot”.

Medicul atenționează, însă, asupra unui aspect de multe ori ignorat de candidați: trebuie să știi cum să-ți gestionezi emoțiile și să fii pregătit psihic pentru o zi maraton. „Numărul de grile este mare, ziua aceea este lungă, trebuie să veniți cu multe ore înainte să înceapă examenul, trebuie să stați acolo patru ore cât durează examenul și cât mai durează până la corectură. Trebuie să fiți pregătiți psihic pentru maratonul din ziua respectivă”.

O altă recomandare ar fi ca înainte de examen studenții să exerseze completarea borderoului, să se familiarizeze cu această procedură. „Eu am terminat examenul după o oră și am avut încă trei la dispoziție să completez borderoul, ceea ce mi-a oferit siguranță. Dar este și asta o parte dificilă, pentru că trebuie să fii foarte atent. E greu să completezi 200 de grile și este ușor să te încurci. Prin urmare, mergeți la simulări unde se folosește același borderou, faceți teste acasă pe borderou..oricum, antrenați-vă pe chestia asta că și eu am subestimat cât de mult durează”, îi mai sfătuiește Andrei Trifu pe studenți.

În primele 11 locuri pe țară la examenul de Rezidențiat 2025 se clasează 10 studenți din București, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!