O profesoară cu deficiențe de vedere critică noul aviz medical care i-ar putea lăsa pe dascăli pe drumuri: „Riscăm să fim dați afară pe nedrept”

Laura Stifter: „Să dai un om afară pe astfel de motive este discriminare”

Măsura este prevăzută într-un ordin comun al miniștrilor educației și sănătății, publicat în Monitorul Oficial, iar regula se aplică tuturor persoanelor care doresc să intre în sistem, dar și angajaților. Este vorba despre profesori, învățători, educatori, personal didactic auxiliar sau administrativ. De un astfel de certificat medical psihiatric vor avea nevoie și cei care doresc să se înscrie la un concurs pentru ocuparea postului de director de școală sau grădiniță. La fel, și profesorii care urmează să susțină Titularizarea.

Profesoara de Religie Laura Stifter a declarat pentru Libertatea că pe lista afecțiunilor care nu-ți permit să profesezi în învățământ se numără și boli fizice, care nu ar influența deloc actul de predare. Anumite deficiențe ORL, de exemplu, sau oftalmologice. Prin urmare, interdicția persoanelor care suferă de aceste afecțiuni de a intra sau de a rămâne în sistem este discriminatorie, consideră dascălul.

„O astfel de decizie ar putea închide ușa unor cariere de succes, așa cum, la fel de bine, ar putea lăsa pe drumuri, în mod cu totul nedrept, profesori care, deși suferă de anumite afecțiuni, predau de ani de zile fără nicio problemă. Sunt oameni care riscă să fie excluși de la catedră, deși ei își pot practica meseria așa cum au făcut-o dintotdeauna”. 

„Tehnologia asistivă te ajută să funcționezi la fel ca orice persoană sănătoasă”

Profesoara Laura Stifter suferă de o deficiență de vedere dar, ne-a mărturisit ea, acest lucru nu a împiedicat-o să-și facă meseria. „Eu nu sufăr de diplopie, afecțiune care acum te scoate de la catedră, dar mă aflu în categoria persoanelor cu deficiențe de vedere. Și vă spun din proprie experiență: există, în momentul de față, o mulțime de tehnologii asistive care îi ajută pe nevăzători să se integreze perfect în câmpul muncii. Prin urmare, de ce să le interzici dreptul la muncă profesorilor care prezintă afecțiuni oftalmologice, dacă ei își fac meseria perfect, ajutați de astfel de echipamente inovatoare?”.

Laura Stifter ne-a spus că ea însăși folosește astfel de dispozitive. „Există tehnologii care îți spun tot ce se întâmplă în jurul tău. Eu, de exemplu, folosesc un soft audio instalat pe telefon, laptop și tabletă care îmi oferă acces la catalog, cărți, mesaje, la tot ce înseamnă texte de la cele mai simple până la cele mai complexe. Pe telefon am instalat un voiceover care îmi citește orice document scris în format fizic sau digital”. 

În afară de tehnologiile care transformă textele scrise în formate audio, există și cele de orientare în spațiu. „Îți scanează în detaliu mediul înconjurător. Sunt fie ochelari speciali, fie anumite dispozitive care se atașează ochelarilor. Există inclusiv bastoane smart, cu cameră încorporată, care funcționează pe bază de inteligență artificială și care îți spun tot ce se întâmplă în jurul tău, până la cele mai mici detalii”. 

Astfel de tehnologii asistive îi permit Laurei să afle câți elevi sunt în clasă, cine lipsește, dacă unul dintre ei s-a ridicat din bancă și unde se află, dacă este așezat sau stă în picioare etc. „Este suficient să-mi îndrept privirea către elevul respectiv – eu am vederea slabă, nu sunt nevăzătoare complet – iar dispozitivul îmi spune toate informațiile. Dar sunt și echipamente care au autofocus și-ți oferă automat informațiile, fără ca tu să te uiți la un anumit elev”. 

Imediat după pandemia de COVID, când elevii s-au reîntors la școală, Laura era atenționată prin tehnologia asistivă cine poartă și cine nu poartă mască de protecție. Inclusiv persoanele nevăzătoare complet se pot ajuta de astfel de echipamente și pot profesa fără probleme.

„Iar o astfel de tehnologie este oferită gratuit printr-un program guvernamental finanțat prin fonduri europene și dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere, de auz sau locomotorii. Sunt produse de foarte bună calitate care realmente te ajută să funcționezi la fel de bine ca un om care nu suferă de nicio afecțiune”. 

„Deși sufăr de o deficiență de vedere, știu tot ce se întâmplă în ora mea”

Pe de altă parte, continuă profesoara, persoanele nevăzătoare își dezvoltă în timp celelalte simțuri, care ajung să compenseze, cât de cât, lipsa vederii. „O să mă dau tot pe mine ca exemplu. Eu, chiar dacă văd parțial, aud foarte bine. Mi se întâmplă să aud un foșnet în clasă, când se deschid caietele sau cărțile. Aud când un elev închide fermoarul penarului sau al ghiozdanului. Sesizez orice mișcare pe care copiii o fac”. 

Laura Stifter ne-a mărturisit că o persoană nevăzătoare sau care prezintă anumite deficiențe de vedere reușește, în timp, să se adapteze condițiilor și poate fi integrată perfect în câmpul muncii.

„Creierul ajunge să se obișnuiască, persoana respectivă își creează un anumit sistem care s-o ajute să funcționeze. Cei care suferă de diplopie, de exemplu, reușesc să se adapteze situației. Creierul învață că, deși percepe două imagini, în realitate este vorba doar despre una singură. Sunt tot felul de conexiuni, de modalități de adaptare. Nu mai vorbim despre faptul că există tratament pentru această afecțiune, ochelari speciali, cu prisme și multe altele. Chiar nu-mi dau seama de ce din toate bolile oftalmologice tocmai aceasta te elimină de la catedră”. 

Cu profesorii la psihiatru – între necesitate și risc de excludere

Controverse mari sunt și în ceea ce privește avizul medical psihiatric de care au nevoie viitorii angajați în învățământ, dar și cei care deja fac parte din sistem. Profesoara Laura Stifter atrage atenția că, deși intenția este aceea de a proteja elevii și profesorii, aplicarea rigidă a noilor reguli poate duce la excluderi nedrepte și la stigmatizare.

„Am aflat punctul de vedere al unui medic psihiatru care spune că inclusiv în cazul bolilor grave există perioade lungi de remisiune, când persoana respectivă nu are niciun simptom. Însă, chiar și așa, medicul este obligat să-l declare pe profesorul respectiv inapt, deși omul are un comportament ireproșabil. Chiar dacă nu prezintă niciun risc pentru elevi, el este exclus definitiv din sistem. Oare este corect? Nu mai vorbim despre afecțiuni mai ușoare precum anxietatea sau fobiile. Chiar nu înțeleg ce legătură au cu predarea la clasă. Cu ce mă împiedică pe mine frica de păianjeni, de exemplu, să fiu un dascăl bun, empatic, dedicat?”.

Noile măsuri privind evaluarea psihiatrică a profesorilor pornesc, continuă Laura Stifter, de la o nevoie reală și anume aceea de a garanta că dascălii sunt echilibrați emoțional și capabili să gestioneze responsabilitatea directă asupra elevilor. Totuși, dincolo de intențiile pozitive, modul de aplicare ridică mai multe probleme.

„Fiecare persoană ar trebui evaluată în funcție de particularitățile situației în care se regăsește”

Profesoara semnalează existența unei liste categorice de contraindicații pentru practicarea profesiei didactice, care nu lasă loc pentru evaluări nuanțate. „Sunt oameni aflați în risc de excludere din învățământ, pentru că lucrurile sunt luate la general, medicul nu are posibilitatea să decidă în funcție de particularitățile individuale, particularitățile fiecărui caz în parte”, subliniază dascălul.

„Totul este foarte categoric și exclusiv”, mai avertizează Laura Stifter. „O boală psihică poate evolua diferit de la caz la caz, iar pacienții răspund diferit la tratamente: în timp ce unii nu mai pot practica meseria, alții pot duce o viață absolut normală dacă urmează un tratament adecvat. Prin urmare, de ce să-i luăm pe toți la grămadă, de ce să-i condamnăm pe toți?”.

Profesoara ne-a mai spus că există o catalogare mult prea rigidă care împarte afecțiunile în trei mari categorii: inapt, inapt până la vindecare și inapt până la remisiune. „Această abordare ignoră faptul că unele condiții nu afectează capacitatea reală de a preda. O persoană poate avea o fobie ce nu influențează deloc activitatea la clasă, dar, conform tabelului, este declarată inaptă”, explică ea.

„Mai mult, există situații în care diagnostice vechi, puse în adolescență, pot bloca definitiv accesul la catedră, chiar dacă persoana s-a stabilizat între timp”.

Laura Stifter: „Profesorii, priviți din start ca potențiali pacienți”

Laura Stifter consideră că abordarea corectă ar trebui să pornească de la evaluarea psihologică, nu de la prezumția de boală care te trimite direct la psihiatru.

„Până acum, la fiecare început de an școlar, venea medicina muncii și treceam cu toții printr-un consult care includea și avizul psihologic. Eu am predat, de-a lungul timpului, în mai multe școli și pot să vă spun că, uneori, venea doar medicul, alteori acesta era însoțit și de un psiholog. Ultima oară însă, avizul a fost emis de o asistentă, ceea ce nu este normal. Eu aș propune ca prezența unui psiholog să fie obligatorie prin lege, nu să rămână la latitudinea cabinetului medical cu care școala are contract. Și atunci nu am mai avea nevoie de psihiatru. Dar asta ar însemna ca psihologul chiar să-și facă treaba”.  

Profesoara propune un model care se aplică altor profesii de risc, unde evaluarea psihologică este prima etapă, iar intervenția psihiatrică apare doar în cazuri justificate.

„Faptul că iei profesorul din start ca pe un potențial pacient nu este în regulă”, afirmă aceasta. În plus, continuă ea, evaluările actuale riscă să devină simple formalități, fără o relevanță reală. „Niciun psihiatru nu poate pune un diagnostic în 5 minute, însă psihologul, deși nu stabilește diagnostice, poate evalua funcțional comportamentul, are alte pârghii. Evident, la cea mai mică suspiciune de boală, trimite persoana respectivă la medicul specialist”.

Afecțiuni medicale care pot împiedica angajarea în învățământ 

Conform baremului medical anexat Ordinului nr. 55/3.335/2026, anumite afecțiuni constituie contraindicații relative pentru înscrierea la concursurile din învățământ, pentru funcțiile didactice, didactice auxiliare, administrative sau de conducere. 

Afecțiuni neuropsihice

• Tulburări psihice organice – inapt; 

• Tulburări psihice și de comportament induse de consumul de alcool și substanțe psihoactive – inapt;

• Schizofrenie, tulburări schizoafective și delirante – inapt;

• Tulburări afective bipolare – inapt;

• Tulburări depresive, forme severe – inapt până la remisiune;

• Tulburări fobic-anxioase, forme severe – inapt până la remisiune;

• Tulburări obsesiv-compulsive, forme severe – inapt până la remisiune;

• Tulburări disociative – inapt;

• Tulburări de personalitate – inapt;

Boli ale aparatului respirator

• Tuberculoză pulmonară activă – inapt până la vindecare;

Boli ORL

• Diplegie recurențială (paralizia corzii vocale) – inapt;

• Laringectomie totală cu traheostomă permanentă și lipsa erigmofonației, butonului fonator laringofonului – inapt;

• Afectarea semnificativă a capacității fonatorii ireversibilă (rinolalie deschisă, disfonii și distonii laringiene irecuperabile prin tratament foniatric/medicamentos) – inapt;

• Stare de traheostomie permanentă cu afectarea fonației – inapt;

Boli oftalmologice

• Diplopie (cunoscută popular ca vedere dublă) – inapt;

Boli ale sistemului nervos

• Epilepsie rezistentă la tratament – inapt;

• Afazie și disartrie – inapt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE