Acreditarea a fost acordată de Cambridge University Press & Assessment, permițând colegiului să ofere cursuri și examene în cadrul prestigiosului sistem Cambridge International – recunoscut de peste 10.000 de școli și universități din 160 de țări.

Începând cu anul școlar viitor, elevii de la „Șaguna” vor putea susține examenele IGCSE și A-Level – echivalentul Bacalaureatului britanic – cerute de universități de top precum Harvard, Oxford, Cambridge sau Zurich. 

Aceste examene pot fi susținute contra cost, alături de Bacalaureatul Internațional (IB Diploma Programme) și Bacalaureatul românesc, care rămâne obligatoriu.

Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov a obținut anterior acreditarea pentru Diploma Programme, adică Bacalaureatul internaţional.

Carmen-Felicia Tănăsescu, directorul colegiului, a subliniat că această recunoaștere reprezintă „o mare onoare și confirmă angajamentul pentru excelență și deschidere internațională”, potrivit BizBrașov.

„Programele Cambridge pun accent pe abilități precum gândirea critică, rezolvarea de probleme și învățarea independentă, care îi va ajuta pe elevi să aibă succes ȋn studii și carieră”, a declarat Steluța Ștefănescu, Country Manager si consultant educaţional în România pentru Cambridge International Education, conform sursei citate.

University of Cambridge se află pe locul șase în topul celor mai bune universități.

Conform regulilor internaționale, universitățile de elită solicită promovarea a minimum 3 materii la nivel A-Level, în timp ce altele, precum cele din Elveția, cer doar două. 

Elevii se pot pregăti pentru până la 6 discipline, alegând ce li se potrivește în funcție de planurile universitare.

Concret, acreditarea Cambridge înseamnă că școala este autorizată oficial să predea curriculumul internațional Cambridge și să organizeze examene precum IGCSE și A-Level, recunoscute de universități de top din întreaga lume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.