Adda dezvăluie lucruri mai puțin știute despre ea, în direct la tv. Zilele trecute, vedeta a trecut printr-un moment neplăcut. Aceasta a leșinat în plină stradă, fiind epuizată de oboseală.

Adda dezvăluie lucruri mai puțin știute despre ea și vița activă pe care o are zi de zi

Ieri am plâns ultima oară în faţa cuiva, în faţa lui Cătă. Am decis să nu arăt la început faţa bebeluşului pentru că eu am ales să fiu persoană publică, iar el nu are cum să îşi exprime această dorinţă. Mi-e frică de oamenii de pe online, nu ştii cine îl vede. Consider că îl protejez. Vreau să împart cu lumea bucuriile. Mie mi-a fost foarte greu să mă mai expun eu, să mai vorbesc. Eu m-am luptat foarte mulţi ani cu mine ca să pot să vorbesc în public, să nu mai am emoţii, să pot să vorbesc”, a povestit Adda la Antena Stars.

„A fost o experienţă nouă să leşin, nu mi s-a mai întâmplat. Eu i-am zis lui Cătă că îmi era rău, dar nu credea că leşin. Am avut cinci concerte, am făcut 3500 de kilometri. Am stat 12 ore live pe Facebook. A doua zi am tras voci pe altă piesă. Pe urmă alte două concerte. Lunea am avut treabă şi marţi am leşinat. Cătă s-a speriat foarte tare. Nu a fost ceva grav, analizele mi-au ieşit bine. Ne-am dus sămâncăm undeva şi în faţa acolo am căzut. Dacă eram odihnită rezistam, dar eram epuizată„, a mai povestit Adda.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.