„Eu vreau să ies din povestea asta de tot. Nu am nimic de împărţit cu fostul. Să fie sănătos. Nu înţeleg de de doi oameni care au avut la un moment dat o poveste de trăit împreună, dacă se despart, trebuie să continue să se hârâie ani de zile.

Eu aş vrea să discut cu el, dacă m-ar suna. Eu sunt blocată pe telefonul lui. E urât! E o chestie d-aia: n-ai trecut de 15 ani. Răspunde, vorbeşte civilizat. Mi se pare mult mai productiv. (…) De fiecare dată m-am întors pentru că simţeam că mai este ceva de spus Mi-am dat seama apoi că oamenii nu se schimbă, că situaţiile nu se schimbă. Un lucru important într-o relaţie e ca amândoi să fie egali. Am pus punct. Cred că ar fi cazul acum să înţelegem că este mult mai bine să discutăm civilizat decât să discutăm pe la TV.  Dacă ambii copii ne-ar fi văzut că vorbim ar fi trecut altfel peste etape. Gândiţi-vă că acum nu li se permite să vorbească cu mine la telefon. Sunt la el. Mi se pare foarte aiurea. I-am văzut pe copii la mall la o cafenea, au fost foarte reci. Era şi el acolo. A stat la altă masă. Copiii erau puţin timoraţi”, a spus Adriana Bahmuţeanu la Antena Stars.

La începutul anului acesta, Silviu Prigoană a fost din nou în scandal cu fosta soție, Adriana Bahmuțeanu. Afaceristul și-a reclamat fosta consoartă la poliție, după ce aceasta l-ar fi legat de picioare pe unul dintre copiii lor. Adriana Bahmuțeanu a fost prezentă marți seară în cadrul emisiunii de la Antena 1, pentru a dezbate subiectul.

Citește și

VIDEO | Emilia Popescu n-a mai primit un rol pe marile ecrane de 27 de ani! „În ’92, filmul a încheiat colaborarea cu mine”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.