Prefectul județului Cluj a oferit „cea mai înaltă distincţie unor personalităţi şi entităţi care, prin iniţiativele şi activităţile desfăşurate în medii profesionale dintre cele mai variate (academic, cultural, artistic, economic, public, social, sportiv, civic etc.), au contribuit la redefinirea calitativă a vieţii clujenilor, precum şi la promovarea unei imagini exemplare a judeţului Cluj în ţară şi peste hotare”.

Distincţia „Onoare pentru Cluj – Centenar 2018” a fost acordată Catedralei Mitropolitane „Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca; Generalului de brigadă dr. Nicolae Tonu, locţiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”; prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai”; Grădinii Botanice „Alexandru Borza”; Teatrului de Păpuşi „Puck” Cluj-Napoca, Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”; lui Lucian Nastasă-Kovacs, istoric şi manager al Muzeului de Artă din Cluj Napoca; Asociaţiei „Ioana Em. Petrescu” a Profesorilor de Limba şi Literatura Română; Serviciului Evenimente Publice din Cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca; lui Cristian Ursu, medic şef UPU-SMURD Cluj; Societăţii Prodglob Clasic Glass S.R.L.; Fabricii de Globuri din Cluj-Napoca, Mihaela şi Gheorghe Turcu; Alexandra Irina Măruţă (Andra); Asociaţiei Handbal Club Potaissa Turda, notează Monitorul de Cluj.

Ad placeholder
Mărturiile românilor care lucrează la căpșuni în Spania: “Cum strângi un ban, cum apare ceva. Zici că dai înapoi, nu dai înainte niciodată”
Recomandări
Mărturiile românilor care lucrează la căpșuni în Spania: “Cum strângi un ban, cum apare ceva. Zici că dai înapoi, nu dai înainte niciodată”
 

Care este numele real al Andrei

Alexandra Irina Măruță, cunoscută sub numele de scenă Andra, s-a născut la 23 august 1986 în Câmpia Turzii, este o vedetă de televiziune și cântăreață română de muzică pop și R&B.

Andra a lansat primul său disc single în anul 2001, la vârsta de 14 ani. De la debut și până în prezent, se menține pe primele locuri în Romanian Top 100.

Recent, Andra a fost aplaudată la scenă deschisă după ce a adus un omagiu emoționant în memoria lui Ilie Balaci.

Sursă foto: Monitorul de Cluj


Citește și VIDEO/ Adelina Pestrițu, nevoită să apeleze la sertarul cu dulciuri. „Mi-a scăzut glicemia”


 

Declarație de dragoste în direct pentru Alexa. Anamaria Prodan a recunoscut: "Laur știe!”
PARTENERI - GSP.RO
Declarație de dragoste în direct pentru Alexa. Anamaria Prodan a recunoscut: "Laur știe!”
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
Horoscop 13 iulie 2020. Gemenii au capacitatea de a se concentra pe ce îi interesează
HOROSCOP
Horoscop 13 iulie 2020. Gemenii au capacitatea de a se concentra pe ce îi interesează