Gala Premiilor BAFTA, la care marele câștigător a fost filmul lui Sam Mendes ”1917”, a fost un nou prilej pentru vedete să defileze ca la o paradă de modă pe covorul roșu.
Și, ca la fiecare astfel de gală, unele vedete s-au detașat prin alegerile făcute, strălucind în ținute alese în perfect acord cu silueta lor. Printre cele mai frumoase au fost Scarlett Johansson și Charlize Theron, într-o ținută Dior.
Foarte apreciată a fost însă și ducesa de Cambridge, una dintre puținele invitate ale serii care s-a conformat codului eco impus de organizatori și a purtat o rochie ”reciclată”, în care a mai apărut în public în 2012.
Au existat însă și alegeri neinspirate, cum a fost cazul actriței Gemma Whelan, cunoscută din serialul ”Urzeala tronurilor”, ba chiar și unele foarte bizare, cu a fost ținuta purtată de regizoarea Lulu Wang, nominalizată la BAFTA la categoria cel mai bun film străin, cu ”The Farewell”.
Fotografii: EPA