Artistul își amintea înainte de a plecă în Republica Dominicană că primii bani i-a câștigat la o vârstă fragedă, când alți copii încă erau preocupați de jocurile copilăriei.

„Una dintre cele mai frumoase amintiri este legată de perioadă când am câștigat trofeul cel mare la Festivalul Internațional Slavianski Bazaar, din Belarus. Au fost 20 sau 30 de țări care au participat. În sală erau peste 8000 de oameni. Aveam 11 ani și am câștigat premiul de 5.000 de dolari”, a declarat Mario Fresh.

Pasiunea pentru muzică o moștenește pe linie paternă, tatăl sau cântând folk în tinerețe și fiind un cunoscător al chitarei.  povestește cu emoție că se antrena vocal cu bunica din partea tatălui. Chibzuit și extrem de apropiat de familie, tânărul rememorează și astăzi ce a făcut cu primii bani câștigați din muzică.

„Părinții mei nu mi-au luat niciodată banii, dar eu eram atât de sufletist încât puteam să mă pun în pielea lor. Am fost o familie modestă, am avut o perioadă în care nu mergea deloc bine și am spus că vreau să le dau lor o parte din bani. Îmi doream să păstrez atât cât să-mi pot luă un telefon și un BMX (n.r. – bicicletă). Dar ei au investit banii tot în mine, mi-au făcut costumații de scenă”, povestea Mario Fresh.

Ce a făcut Mario Fresh cu primii bani câștigați din muzică

Citește și: Previziuni Urania pentru perioada 19 – 25 ianuarie 2019. Soarele și Mercur vor intra în zodia Vărsătorului. Lună Plină în Leu

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.