După plecarea Arminei și a lui Marcel din competiție, un nou cuplu a ajuns în Thailanda pentru a-și testa relația în emisiunea „Insula Iubirii”, de la Antena 1. Ian, în vârstă de 28 de ani, și Mira, de 22 de ani, speră că experiența îi va ajuta să își consolideze relația.
Cuprins:
Ian are 28 de ani și a lucrat în trecut ca șofer de autocar, efectuând curse între România și Germania. De asemenea, a practicat rugby timp de șapte ani, iar în prezent lucrează ca dealer de cazinou. Partenera lui, Mira, are 22 de ani și a lucrat atât într-un restaurant, cât și într-un cazinou. În prezent, aceasta nu mai desfășoară nicio activitate profesională.
Cei doi s-au cunoscut pe rețelele de socializare, după ce Ian a început să îi urmărească activitatea și să îi trimită mesaje. El a fost atras de Mira încă de la început și a făcut eforturi pentru a o întâlni. Relația a evoluat rapid, iar după numai trei zile cei doi au ajuns să locuiască împreună.
Ian speră că participarea la „Insula Iubirii” îi va apropia și mai mult. Mai mult, acesta are deja în plan să o ceară în căsătorie pe Mira după încheierea emisiunii.
„Îmi plăcea mult tare de ea. La a treia întâlnire am plecat de la poker, eu nu plec de la poker, să merg să iau flori… și să mergem la mine (…) Ne-am cunoscut pe 15 mai 2022”, a povestit Ian la Insula Iubirii.
Deși povestea lor a început în forță, relația celor doi a fost marcată de probleme care au afectat încrederea dintre parteneri. Mira a recunoscut că, la începutul relației cu Marian, s-a întâlnit cu fostul iubit și că între ei s-a întâmplat mai mult decât o simplă revedere.
La momentul respectiv, Ian se afla într-o cursă spre Germania și a aflat ulterior ce se întâmplase.
„Aveam două luni de relație și s-a început cu stângul, cum s-ar zice. Eu atunci făceam curse din România în Germania. Fostul ei o căuta, iar ei s-au văzut. S-a întâmplat o dată, când eu eram în cursă”, a spus Ian despre infidelitatea partenerei sale.
Mira a explicat că Marian și-a dat seama că se întâmplase ceva după ce s-a întors din cursă.„S-a întors din cursă, cumva am lăsat să se vadă chestia asta pe mine. Adică eu i-am spus că s-au întâmplat niște lucruri între noi. S-a întâmplat mai mult decât să ne vedem”, a adăugat concurenta.
Potrivit relatării lui Marian (Ian), situația s-a repetat aproximativ trei ani mai târziu, când Mira s-a întâlnit din nou cu fostul iubit. De această dată însă între cei doi nu s-ar mai fi întâmplat nimic nepotrivit.
„După trei ani, anul trecut, s-a mai întâmplat o chestie de genul. Tot fostul. Doar că atunci doar s-au văzut. Adică a putut să dovedească chestia asta”, a mai spus Ian.
Marian a susținut că, la acea întâlnire, Mira a vorbit cu el la telefon pentru a-i arăta că nu se întâmpla nimic între ea și fostul partener. Chiar dacă a doua situație ar fi fost diferită de prima, episoadele au rămas puncte sensibile în relația lor.