Zarug nu este foarte cunoscut pe micile ecrane, însă se bucură de un succes răsunător în mediul online, acolo unde este foarte activ și își ține comunitatea de prieteni la curent cu cele mai importante evenimente din viața lui.

Cine este Zarug, concurentul de la „Asia Express” sezonul 4. „Cred că va fi mega fun”

La cei 39 de ani, Zarug impresionează cu felul său charismatic, dar și cu stilul vestimentare extravagant. De asemenea, se bucură de peste 6.900 de urmăritori pe contul oficial de Instagram.

„Mie încă nu-mi vine să cred că m-am înhămat la Asia Express. Acum puţin timp, mi-ar fi îngheţat sângele în vene la ideea că aş putea face asta, diferit de data asta e că, atunci când am primit propunerea, am ştiut din prima secundă că aş fi regretat să nu o trăiesc.

Cred că va fi mega fun, psihotic şi pe alocuri înfricoşător, şi mai cred ca va fi the best middle life crisis ever”, a mărturisit Zarug, potrivit a1.ro

În 2018, Mihai Dan Zarug a participat la „Chefi la cuțite”

„Sunt designer, fac haine. Sunt o ființă paradoxală, care în proporții de 50% și-ar dori să se ascundă acum sub scaunul ăsta, iar cealaltă jumătate înclină spre exprimare.

Singurul lucru pentru care nu aș fi venit la această emisiune este frica de penibil. (…) Tata e pe jumătate armean, deci și eu am origini armenești”, a spus designerul la „Chefi la cuțite”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.