„Asia Express” sezonul 4 – Cele mai noi informații

UPDATE 29 noiembrie: Mihai Petre și Elwira au câștigat „Asia Express” 2021, sezonul 4. Marele premiu în valoare de 30.000 de euro a ajuns la cei doi soți după săptămâni întregi de competiție pe „Drumul Împăraților”. Pe locul doi s-au situat Cuza și Emi. Marea finală s-a ținut duminică seara, 28 noiembrie, iar cursa a fost strânsă între cele două echipe.

UPDATE 28 noiembrie: Finala „Asia Express”, sezonul 4 2021 are loc în seara aceasta. Emi și Cuza, Mihai și Elwira Petre sunt cele două echipe ce au demonstrat de nenumărate ori că își merită locul în lupta finală a show-ului.

Pe ultima sută de metri cuplurile vor fi nevoite să își adune toate resursele de energie pentru a depăși cu brio un maraton cu indicii pe străzile aglomerate ale Tel Avivului și Ierusalimului, punctul final al jocului: „Simt că emoțiile de acum depășesc tot ce am trăit aici. Sper să nu cedez sub presiune”, va spune Emi. Seara aceasta, de la ora 20.00, Irina Fodor va da startul ultimei ediții de pe Drumul Împăraților în Tel Aviv.

UPDATE 25 noiembrie: Aventura de pe Drumul Împăraților a început din Turcia cu 9 echipe, care au luptat cot la cot să rămână în competiție. Cursa continuă în Israel, ultima etapă din Asia Express, cu cele două echipe finaliste. În ediția de miercuri, 24 noiembrie, Lidia Buble și Estera au fost eliminate, după ce nestemata din cufărul lor a fost roșie. Astfel că, finala se dă între Mihai Petre și soția lui, Cuza și Emi. Finala are loc pe 28 noiembrie.

Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”
Recomandări
Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”

UPDATE 24 noiembrie: Lidia Buble și Estera, Cuza și Emi, Mihai Petre și Elwira au luptat cot la cot pentru a ajunge pe primul loc la Irina Fodor, în ediția de marți seară. Din păcate în ediția de miercuri, 24 noiembrie, una dintre echipe va părăsit competiția, înainte de marea finală de pe 28 noiembrie.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Concurenții s-au folosit de toate avantajele în cursă și nu au renunțat la gândul că pot fi mai aproape de marele premiu de pe Drumul Împăraților, 30.000 de euro.

Echipele au început să sosească la destinația finală a ediției, rând pe rând, cu speranța că nu vor fi puși să aleagă o cutie. Momentul în care au așteptat verdictul prezentatoarei TV a fost unul emoționant și tensionat.

Cei care au răsuflat ușurați a fost Mihai Petre și Elwira, dar și Cuza și Emi. Cuplurile de vedete au ajuns printre primele două echipe și nu vor intra în posesia cufărului, care le poate decide parcursul din competiție. Lidia Buble și Estera au venit demoralizate din cursă, iar vestea că vor alege o cutie le-a adus lacrimi pe față. Sora artistei și-a făcut curaj și a luat un cufăr, însă nu s-a putut abține să nu plângă. Cele două riscă să plece din competiție înainte de finală.

Călin Georgescu și Crin Antonescu, în turul 2 la alegerile prezidențiale 2025, arată primul sondaj din acest an. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion
Recomandări
Călin Georgescu și Crin Antonescu, în turul 2 la alegerile prezidențiale 2025, arată primul sondaj din acest an. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion

UPDATE 23 noiembrie: În ediția 39 a sezonului 4 din Asia Express, concurenții au avut parte de o nouă eliminare- surpriză.

Cosmin și Eliza Natanticu au primit două cufere cu pietre prețioase, pentru că au ajuns pe ultimul loc de două ori. Cea de-a doua echipă care riscă să aibă în cutie un nestemat roșu este formată din Lidia Buble și Estera.

După un traseu solicitant, situații dificile, misiuni neașteptate și o cursă contra cronometru, vestea că un cuplu de vedete va fi eliminat a luat pe toată lumea prin surprindere.

Cosmin și Eliza Natanticu au ales cufărul ce conține o nestemată roșie, motiv pentru care vor părăsi „Asia Express” în ediția 39 a reality show-ului. Cei doi nu s-au așteptat să tragă ei „lozul cel mare”.

UPDATE 22 noiembrie: Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, cursa continuă pe Drumul Împăraților cu cele 4 echipe rămase în cursă, sub amenințarea cutiilor secrete. În acest moment al jocului, o singură cutie mai este disponbilă și va fi oferită ultimei echipe care ajunge la Irina Fodor în ediția de diseară.

Ritmul competiției va fi, din acest motiv, extrem de tensionat: „Astăzi vom afla ce echipă din cele patru va pleca acasă. Ăsta este marele stres. Singurul gând este să scăpăm!”. Firul acțiunii îi va purta pe concurenți pe o distanță lungă, cu multe opriri, iar autostopul se va dovedi decisiv. Misiunile continuă prin tunelurile subterane ale cavalerilor cruciați, dar și în Haifa, acolo unde vedetele vor descoperi gusturile și tradițiile emblematice evreiești. Urmează cea mai strânsă cursă de până acum, o cursă în care determinarea, rapiditatea și puterea psihică a vedetelor vor fi puse la grea încercare: „panica din cursă era peste nivelul acceptabil”, va spune Cuza. În această seară, o echipă va părăsi competiția, iar despre cine este vorba, telespectatorii pot afla curând.

Generalii SUA, în vizorul lui Trump. Analiștii vorbesc de „comisii de epurări” și politizarea armatei
Recomandări
Generalii SUA, în vizorul lui Trump. Analiștii vorbesc de „comisii de epurări” și politizarea armatei

Emi și Cuza, Lidia și Estera Buble, Mihai și Elwira Petre, Cosmin și Eliza Natanticu sunt cele patru echipe care vor continua să își depășească limitele diseară, în ultima etapă a competiției Asia Express- Drumul Împăraților. Cum se vor descurca vedetele cu provocările dure ale show-ului, telespectatorii pot urmări diseară, de la 20:30, pe Antena 1.

UPDATE 18 noiembrie: Lidia Buble & Estera, Cuza & Emi, Mihai Petre & Elwira, Cosmin & Eliza Natanticu s-au calificat la primul Joc de Amuletă din Israel.

Cuplurile de vedete au fost puse să tragă cu praștia în ținte cu pozele colegilor din competiție pe ele. Proba a fost o adevărată provocare pentru cele patru echipe, care s-au distrat copios seama ei. Cei care s-au descurcat cel mai bine și au avut cele mai multe ținte în cele trei runde au fost Mihai Petre și Elwira.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

„Am o amuletă pentru Mihai Petre și Elwira, care vor avea un avantaj mâine de dimineață”, le-a spus Irina Fodor.

Cei doi vor pleca cu 15 minute înainte celorlalți concurenți la următoarea cursă de pe Drumul Împăraților. Să pornească mai repede decât celelalte echipe reprezintă un mare avantaj în Israel.

„Cred că Elwira s-a născut o Xena, iar Mihai Petre s-a născut Hercule. Nu există probă în care oamenii ăștia să nu știe să facă ceva la ea”, a fost replica Esterei. „Deci ăștia nu sunt pământeni, îți zic”, a completat-o Lidia Buble.

UPDATE 17 noiembrie: Ediția 36 a sezonului 4 din Asia Express le-a adus concurenților o surpriză memorabilă. Irina Fodor i-a anunțat că vor avea parte de câteva schimbări importante în Israel, ultima etapă din Asia Express. Totodată, echipele au fost provocate să citească scrisorile pe care le-au realizat în Iordania pentru partenerii lor.

Vedetele s-au bucurat de un moment de-a dreptul emoționant înainte de a pleca în cursă. Lacrimile și declarațiile de dragoste au curs în prima zi din Israel, mai ales în cuplul format din Mihai Petre și Elwira.

„Niciodată nu m-am gândit că asta este aventura vieții noastre, niciodată nu m-am gândit că relația noastră poate să fie și mai puternică. Tu ești motivația mea, în brațele tale mă simt în siguranță.

Îmi este foarte greu fără tine, de 20 de ani te iubesc și mă simt norocoasă că te-am găsit atât de departe în România. Sunt sigură că împreună putem muta munții, fără tine nu aș rezista. Dacă tu o să trăiești 100 de ani, eu vreau să trăiesc cu o zi mai puțin, pentru că nu pot trăi fără tine”, a spus Elwira Petre, vizibil emoționată.

UPDATE 16 noiembrie: Eliza & Cosmin Natanticu, Cuza & Emi, Mihai Petre & Elwira, Adriana Trandafir și Maria Speranța au obținut cele mai puține nestemate și s-au calificat la Cursa pentru Ultima Șansă din Iordania.

Concurenții au avut parte de misiuni incredibile și de experiențe unice în ediția 35 a sezonului 4 din Asia Express. Echipele au dat tot ce au putut pe traseu pentru a rămâne în competiția de pe Drumul Împăraților.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Vedetele au simțit adrenalina la cote maxime și au luptat cu toate armele în Cursa pentru Ultima Șansă. Adriana Trandafir și Maria Speranța au dovedit în cele opt etape că sunt o echipă foarte puternică, însă oboseala și-a spus cuvântul în etapa nouă și au ajuns ultimele la Irina Fodor. Cele două au așteptat cu nerăbdare să vadă culoarea nestematei, care din păcate a fost roșu. Astfel că, cele două și-au luat luat rămas bun de la ceilalți concurenți.

Cele patru echipe care merg în ultima etapă la Asia Express, în Israel, sunt formate din Lidia Buble și sora ei, Emi și Cuza, Mihai Petre și soția lui, Elwira dar și Cosmin Natanticu alături de Eliza.

UPDATE 14 noiembrie: După aproape două zile de luptat separat pe Drumul Împăraților, cel mai emoționant moment al etapei va fi cel al reîntâlnirii coechipierilor în Amman: „De data asta eu am simțit că vin la Elwira, nu la Irina”, va spune Mihai Petre. Clasamentul final al etapei va ține cont de nestematele pe care au reușit echipele să le adune până în acest moment, iar numărul lor se va dovedi decisiv. Echipa cu cele mai multe pietre prețioase va avea biletele asigurate spre Israel, ultima țară de pe Drumul Împăraților, în vreme ce restul cuplurilor vor fi nevoite să demonstreze încă o dată că își merită locul în competiție.

Cel mai dur reality-show se apropie cu pași repezi de finală, iar cu ultimele resurse concurenții trebuie să dea dovadă de echilibru, control, rapiditate și multă determinare. Cum se vor descurca vedetele singure în cursă, cât de emoționant va fi momentul reîntâlnirii și care este echipa calificată automat în Israel, telespectatorii Antena 1 pot afla duminică, de la 20.00, luni, marți și miercuri de la 20.30, în a noua etapă Asia Express – Drumul Împăraților.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

UPDATE 11 noiembrie: Aseară, cinci dintre concurenți au rămas alături de Irina Fodor încercând să câștige cât mai multe puncte în jocuri, în vreme ce partenerii lor au mers singuri pe traseu.

Parcursul celor de pe traseu a ținut cont de evoluția în joc a coechipierilor în jocurile din Amman. Prima luptă câștigată de Cuza i-a adus lui Emi avantajul de a sări peste una dintre probele zilei, în vreme ce Cosmin a trebuit să parcurgă distanța dintre misiuni pe jos din cauza faptului că Eliza a ieșit prima din joc. Tot aseară, câștigul Esterei i-a adus Lidiei Buble avantajul unei nopți de cazare asigurate, în casa unei familii din capitala Iordaniei. În temperaturi extreme, în Iordania, vedetele au avut parte de un final de etapă neașteptat.

Cursa continuă duminică, de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, pe Antena 1, cu o revedere emoționantă între parteneri. Cum va fi întâlnirea, ce reacții vor avea la scrisorile din partea coechipierilor săi, dar și ce echipă se va califica automat în Israel, telespectatorii vor afla începând cu duminică, într-o nouă etapă Asia Express- Drumul Împăraților, pe Antena 1.

UPDATE 9 NOIEMBRIE: Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, Drumul Împăraților ajunge în cel mai jos punct de pe uscat, la 400 de metri sub nivelul mării. Pe malul Mării Moarte, cele trei echipe calificate vor avea parte de un joc de amuletă extrem de solicitant, nu doar din cauza efortului fizic, ci și al temperaturilor extreme de la nivelul solului: „Foarte, foarte cald. Cred că dis de dimineață au fost 40 de grade. Simți că iei foc!”.

Amuleta ce oferă 1000 de Euro, dar și nestemate îi va provoca pe concurenți să se coordoneze într-un joc în care rapiditatea, rezistența și forța se vor dovedi vitale: „Te afundai în nămol! Picai și depuneai un efort imens. Simțeam că îmi iau foc picioarele, era îngrozitor”. Cum se va desfășura jocul pentru amuletă și cine va învinge, telespectatorii Antena 1 pot afla diseară.

UPDATE 8 noiembrie: Cele cinci echipe rămase în joc au concurat în locuri sălbatice și în temperaturi extreme, pentru că cea de-a opta etapă a competiției a schimbat drastic totul – și peisajul și clima. Mai mult, Irina Fodor i-a anunțat pe concurenți că această etapă nu va avea o imunitate propriu zisă, iar clasamentul va ține cont de nestematele adunate de pe traseu de fiecare dintre echipe: „Asta înseamnă că nu o să mai ai parte de odihnă, trebuie să tragem foarte tare”.

Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, Drumul Împăraților ajunge în Petra: „Impresionant! Absolut spectaculos! Știam deja de ieri că vom ajunge aici și aveam emoții, pentru că este un loc pe care voiam să îl vedem”. Cetatea de la Petra este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, iar în acest oraș antic concurenții vor avea, ca de obicei, de îndeplinit misiuni contracronometru, dar și de adunat nestemate, prețioase în clasamentul acestei etape din Iordania. 

Una dintre misiuni îi va provoca pe concurenți să vândă suveniruri, însă nu înainte de a se aranja asemeni beduinilor din această zonă.

UPDATE 7 noiembrie: Duminică seară, 7 noiembrie 2021, de la 20.00, pe Antena 1, cele cinci echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, Asia Express – Drumul Împăraților, vor ajunge în Iordania, a treia țară din competiție: „Iată-ne și în Iordania! Prima zi a început ca într-un film special. Situația devine foarte strânsă, începe nebunia. Va fi o etapă foarte grea”, vor spune concurenții.

A opta etapă de pe Drumul Împăraților va purta echipele prin una dintre cele mai frumoase zone de deșert din lume, Wadi Rum, lăcașul beduinilor. „Dacă până acum a fost dificil în Asia Express, de acum încolo cred că va fi mult mai greu. E foarte greu să mergi prin deșert, pentru că soarele arde foarte puternic”, va mărturisi Elwira Petre

UPDATE 3 noiembrie: Cinci echipe s-au întrecut în ediția 28 a sezonului 4 din Asia Express cu gândul la cea de-a doua Imunitate. Concurenții au avut parte de momente tensionate, misiuni care le-au dat bătăi de cap, experiențe unice și situații imprevizibile.

Echipele au început să ajungă, rând pe rând, la Irina Fodor, însă au avut parte de o surpriză de proporții mari. Aceasta i-a anunțat pe toți că este timpul să își caute cazare, iar Lidia Buble nu s-a mai putut abține și a izbucnit în plâns.

„N-am mai avut atât stres de când a început «Asia Express». Suntem foarte stresate să nu fi ajuns cineva înainte noastră. Este pentru prima oară când lucrăm împreună”, a dezvăluit Lidia Buble cu lacrimi în ochi.

„Mie mi-a căzut cerul în cap. Așteptam momentul în care Irina să ne spună că e o glumă. Mie nici acum nu-mi vine să cred. Puteam să jur că luăm Imunitatea în seara asta”, a mai adăugat artista.

UPDATE 2 noiembrie: Ediția 7 a sezonului 4 din „Asia Express” a venit cu o nouă Imunitate pentru cele șase echipe rămase în competiție. Cuza și Emi s-au bucurat din plin de o nouă victorie pe Drumul Împăraților.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Băieții de la Noaptea Târziu au câștigat cea de-a doua Imunitate din competiția „Asia Express”. Norocul le-a surârs celor doi, chiar dacă cu o zi în urmă au întâmpinat câteva dificultăți în îndeplinirea probelor și la autostop.

Concurenții au ajuns primii la Irina Fodor și au primit cel mai râvnit premiu al ediției: cazare, distracție, mâncare, 100 de euro și imposibilitatea de a intra la Cursa pentru Ultima Șansă, ceea ce înseamnă că băieții merg direct în Iordania.

„La băieții de la Noaptea Târziu nu ne-am așteptat. Ne-am bucurat pentru ei, dar ne-a fost ciudă”, a mai completat-o Estera.

„Asta a fost una dintre ultimele!”, i-a anunțat Irina Fodor.

UPDATE 30 octombrie: Începutul etapei cu numărul șapte din „Asia Express- Drumul Împăraților”, difuzată de Antena 1 începând de duminică, de la 20:00, vine cu o surpriză pentru cele șase echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, dar și pentru telespectatori.

Cum piatra a fost verde, echipei formate din Eliza și Cosmin Natanticu i se va adăuga un invitat-surpriză care îi va însoți pe tot parcursul traseului: „O fi vreun model? Cineva important? Nu știam ce ne așteaptă, dar știam ce îl așteaptă pe Natanticu. Va fi foarte interesant”.

Prezența unui invitat-surpriză în „Asia Express” nu se va rezuma doar la asta, căci, dacă Eliza și Cosmin vor ști să își joace cărțile cum trebuie, personajul s-ar putea dovedi un real ajutor pentru cei doi. Ce rol va avea acesta și care va fi reacția vedetelor atunci când vor afla despre cine este vorba, telespectatorii Antenei 1 pot urmări duminică, de la 20:00: „M-au trecut toate căldurile!”, va spune Eliza șocată.

UPDATE 28 octombrie: În ediția de miercuri seara, trei echipe au luptat cu toate puterile pe traseul pentru ultima șansă. Mihai și Elwira Petre au ajuns primii la destinația finală a etapei 6 din Asia Express, fapt care i-a scăpat de eliminare. Deși a fost prima lor Cursă pentru Ultima Șansă, cei doi au demonstrat că sunt mai hotărâți ca niciodată să continue competiția. Pe locul doi la Irina Fodor au ajuns Cuza și Emi.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Locul trei a fost ocupat de Cosmin și Eliza Natanticu, care au riscat să fie eliminați în ediția 25 a sezonului 4 din Asia Express. Soarta concurenților a depins de culoarea pe care a avut-o Nestematul Puterii, care a fost adus de Adriana Trandafir și Maria Speranța în rucsac.

Norocul le-a surâs de data aceasta soților Natanticu. Este prima oară pentru cei doi când se află într-o astfel de situație

UPDATE 27 octombrie: Mihai & Elwira Petre, Cuza & Emi, Lidia Buble & Estera, Cosmin & Eliza Natanticu și Patrizia Paglieri & Francesco sunt cele cinci echipe care au plecat în cursă cu gândul la cea mai mare miză a ediției din această seară, Imunitatea.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Tensiunea acumulată pe parcursul probei a scos scântei între concurenții din Asia Express, iar strategiile au început să iasă la iveală. Surpriza a fost și mai mare când participanții au aflat că au de parcurs un drum de 6 ore până la următoarea misiune.

Cei mai rapizi au fost Patrizia Paglieri și Francesco. Cei doi au reușit să îndeplinească probele înaintea tuturor și au ajuns primii la Irina Fodor, motiv pentru care au obținut cea de-a doua Imunitate din Georgia. Aceștia nu s-au mai putut abține și au tresărit de bucurie când au aflat vestea.

UPDATE 26 octombrie. Cuplurile de vedete au avut parte de misiuni deosebite și de situații neașteptate în primele zile din Georgia. Acestea au încercat să se obișnuiască cu tradițiile locale, oamenii diferiți, dar și cu limba extrem de dificilă, însă le este tot mai greu să se acomodeze. Pentru cel de-al doilea Joc de Amuletă contează foarte mult viteza, iar Irina Fodor a ținut neapărat să îi avertizeze pe concurenți de acest lucru.

Prima echipă care a ajuns în timp util și s-a calificat la cel de-al doilea Joc de Amuletă din Georgia a fost cea formată din Cuza și Emi. Cei doi s-au bucurat extrem de mult și au rămas surprinși când au aflat că sunt primii.

Drumul spre Irina Fodor a fost unul anevoios, însă Lidia Buble și Estera au reușit să ajungă pe locul 2 și să intre în Jocul de Amuletă. Locul trei a fost ocupat de Mihai Petre și Elwira.

UPDATE 24 octombrie: Duminică seară, 24 octombrie 2021, de la 20.00, pe Antena 1, cele șase echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, Asia Express – Drumul Împăraților, vor ajunge în Georgia, a doua țară de pe traseul sezonului 4.

O nouă țară înseamnă pentru concurenți o nouă etapă în care vor fi nevoiți să se descurce în aceleași condiții grele ca și până acum: „Orice nouă etapă pornește mai greu. Cu atât mai mult când vii într-o țară nouă, nu știi nimic despre ea, ce așteptări să ai. În Turcia deja ne formasem, știam ce avem de făcut”, vor mărturisi vedetele.

UPDATE 21 octombrie: Trei cupluri de vedete au intrat aseară în cursa pentru Ultima Șansă la „Asia Express”. Este vorba despre Patrizia Paglieri & Francesco, Lidia Buble & Estera și Zarug & Lorelei. Primele două au reușit să ajungă în timp util la Irina Fodor, fapt care le-a oferit pașapoartele pentru Georgia.

Din păcate, pentru Zarug și Lorelei, competiția a luat sfârșit. În ultimele ediții, cei doi nu au mai fost așa de motivați, nu au mai respectat nici probele, după cum a declarat și Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

„Toată lumea știe că am aici o piatră roșie, v-am arătat-o de mai multe ori. Toată lumea știe că suntem pentru ultima oară în Turcia, că mâine plecăm în Georgia. Așa că o să plecăm în această formație, pentru că numai ei s-au întors din cursă. Zarug și Lorelei nu cred că vor mai veni, nu se grăbesc să ajungă aici, nu cred că le place acest show, refuză să facă probele. Au refuzat să facă multe probe pe drum. Nu mai vor să se joace cu noi și noi am hotărât că nu vrem să ne mai jucăm cu ei pentru că oricum nu se grăbesc să ajungă la noi. Nu cred că trebuie să vă țin pe voi pentru ei”, le-a spus Irina Fodor concurenților, conform a1.ro.

UPDATE 20 octombrie: În ediția de marți seara, ziua a început cu o luptă aprigă între surorile Buble și soții Natanticu. Cele două echipe s-au întrecut în probe dificile pentru amuleta din seara aceasta, victorioși fiind Cosmin și Eliza Natanticu.

Irina Fodor a fost cea care a anunțat pe toată lumea despre câștigătorii Jocului de Amuletă și a dat startul următoarei curse.  Șase cupluri de vedete au plecat spre unul dintre cele mai râvnite premii de la „Asia Express”, Imunitatea.

Cuza și Emi au fost norocoșii câștigători ai Imunității din această seară. Cei doi s-au bucurat din plin când au aflat vestea de la Irina Fodor, mai mult decât atât, Cuza i-a și sărutat mâna prezentatoarei TV de fericire.

UPDATE 19 octombrie: Ediția de luni seară „Asia Express- Drumul Împăraților” a stabilit ordinea clasamentului. O primă echipă a obținut imunitatea și și-a asigurat pașaportul de trecere către țara și etapa următoare. Mihai și Elwira Petre sunt primul cuplu de vedete ce va concura mai departe pe Drumul Împăraților, în Georgia, iar pentru restul lupta acerbă pentru cele două imunități rămase continuă.

În seara aceasta, de la 20.30 pe Antena 1, ediția va începe cu un joc de amuletă între familia Natanticu și surorile Buble:

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

 „Dacă vom câștiga vom primi și pietre, iar Irina ne-a anunțat că vom avea un avantaj mare la plecarea la imunitate. Iar pentru asta ne dorim cel mai mult să câștigăm jocul de amuletă”.

Într-un sat de munte, în ținutul tribului Chepni, cele două cupluri de vedete se vor întrece într-un joc de atenție, dexteritate și rapiditate. În vreme ce un concurent va fi nevoit să ofere informații prin intermediul unui walkie-talkie, al doilea va căuta să îndeplinească toate sarcinile în cel mai scurt timp, în funcțiie de indiciile primite.

UPDATE 18 octombrie: Diseară, de la 20.30, pe Antena 1, concurenții continuă ultima parte a traseului din Turcia pe Drumul Împăraților. O provocare a Irinei Fodor le va face pe vedete să își acorde note în funcție de gradul de simpatie, iar acest lucru va isca mici tensiuni în echipe.

„Dacă ar trebui să ieșim în față să începem să motivăm ar fi foarte rău. Pentru că toată lumea cred că se ascunde după deget, așa cum și noi o facem uneori”, va mărturisi Eliza Natanticu.

O altă misiune a serii este legată de Amazoanele Războinice, un trib de femei ce a dominat odată aceste ținuturi. Pentru că se credea că ele își trăgeau puterea din alunele de aur pe care le mâncau, și concurenții Asia Express vor fi nevoiți să le găsească în interiorul unor borcane pline cu pastă de alune. Cu ajutorul unui lasou, vedetele vor trage rând pe rând borcanele ce ascund atât alune de aur, cât și pietre prețioase, foarte importante în clasamentul final al ultimei etape din Turcia. În aparență simplă, proba îi va încurca pe unii dintre ei, căci doar dexteritatea și rapiditatea îi pot aduce pe concurenți cu un pas mai aproape de cea mai mare miză a etapei – imunitatea. Ce echipă va obține prima imunitatea și pașaportul de trecere spre Georgia, telespectatorii Antena 1 vor afla diseară, de la 20.30, în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților.

asia-express-ultima-etapa-in-turcia-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

UPDATE 14 octombrie: Connect-R și Shift au fost eliminați după doar trei săptămâni de concurs. Trei echipe au fost nominalizate aseară la cursa pentru ultima șansă, Este vorba despre Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, soții Natanticu și Connect-R și Shift.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Băieții au ajuns ultimii la Irina Fodor și nestemata din cufărul pe care Zarug și Lorelai l-au purtat cu ei a fost roșie, asta însemnând eliminare. Așadar, drumul lui Connect-R și al lui Shift la „Asia Express” a luat sfârșit.

„Nu trebuie să vă pară rău pentru că acest concurs este foarte dur, foarte real. Așa cum spunea doamna Adriana, noi suntem cuplul boem de aici. Suntem împrăștiați, dezordonați, pierdem lucruri”, a spus Connect-R.

UPDATE 13 octombrie: În ediția 16 de Asia Express concurenții au avut parte de o cursă dificilă. Zarug și Lorelei au obținut prima Imunitate a etapei, ceea ce a însemnat că ei doi nu au mai participat la cursă. Celelalte 7 echipe rămase au avut, însă, o cursă plină cu provocări. Cei mai rapizi, atenți și norocoși au ajuns primii la Irina Fodor, obținând astfel cea de-a doua Imunitate a etapei 4 Asia Express.

Elwira și Mihai Petre au obținut imunitatea, fiind cei care au ajuns primii la Irina Fodor. „Astăzi nu trebuie să vă căutați cazare. Ați ajuns primii la mine”, le-a spus Irina Fodor celor doi, care s-au bucurat enorm. Elwira Petre a izbucnit în lacrimi la auzul veștii că a obținut a doua imunitate a etapei.

UPDATE 12 octombrie: După o cursă dificilă, cei mai rapizi, atenți și norocoși concurenți au obținut prima imunitate a celei de-a patra etape Asia Express.

În ediția de aseară, concurenții au luptat cot la cot pentru mult râvnita imunitate. Au parcurs un drum dificil, au întâmpinat obstacole la autostop și s-au întrecut pe ei la probele date de prezentatoarea Irina Fodor.

Zarug și Lorelei au ajuns primii la Irina și au fost extrem de fericiți când prezentatoarea le-a dat vestea că au obținut Imunitatea cea mare a etapei a patra Asia Express.

Ei nu vor mai parcurge următoarele probe până la cursa pentru Ultima Șansă și nici nu sunt în pericol să participe la această cursă. Mai mult, în ediția de luni seară, au avut parte de odihnă și lux la hotel, și o zi în regim de turiști în Cappadocia, drept răsplată pentru că au câștigat cursa pentru Imunitate.

UPDATE 10 octombrie: A patra etapă de pe Drumul Împăraților începe duminică, de la 20:00, pe Antena 1, cu o cursă strânsă pentru prima imunitate. Fiecare zi la Asia Express este un exercițiu de voință, iar când miza conține câteva zile în regim de turiști, toate vedetele își vor împinge limitele să ajungă pe primul loc. Însă chiar înainte ca Irina Fodor să anunțe clasamentul, un moment special îi va lăsa pe toți fără cuvinte: „Eu am înțepenit!”, va mărturisi Adriana Trandafir.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Chiar de ziua de naștere a amândurora, spre uimirea tuturor, Connect-R a plănuit un gest special pentru colega sa din show, Lidia Buble:

„Lidia s-a cutremurat. Nu își dădea seama ce urmează să fac!”. Momentul surpriză se va lăsa și cu câteva lacrimi de fericire: „Eu nu înțelegeam ce se întâmplă cu Ștefan!”. Despre ce este vorba, telespectatorii pot afla în cea de-a patra etapă de pe Drumul Împăraților.

UPDATE 7 octombrie: Aseară, pe Antena 1, trei echipe au spus „ultima șansă” într-o cursă plină de adrenalină și tensiune pe teritoriul Turciei. Connect-R și Shift, Zarug și Lorelai au fost cele două echipe ce au intrat automat în acest test ultimatum, urmați de Francesco și Patrizia Paglieri, cuplu majoritar ales în voturile celorlalți concurenți.

Deși mai toată cursa a fost condusă de Lorelai și Zarug, echipă ce s-a descurcat fără cusur pe traseul plin de adrenalină, o greșeală de final i-a costat scump și i-a adus pe ultimul loc la Irina Fodor. Soarta celor doi a stat doar în culoarea diamantului din cutia securizată, însă din fericire acesta a fost verde și le-a oferit celor doi un pașaport de trecere către etapa următoare de pe Drumul Împăraților.

„Noi am demonstrat că nu suntem o echipă slabă, care nu știe ce face. Însă pentru noi este mai important să ne distrăm în ceea ce facem”, a mărturisit Zarug la finalul zilei. 

UPDATE 6 octombrie: În ediția de marți, 5 octombrie, cele șapte echipe au început ziua cu voie bună și pregătite să lupte în continuare pentru Imunitatea Mică, însă un singur cuplu a reușit să ajungă pe primul loc la Irina Fodor.

Încă de la primele ore ale dimineții, două dintre echipele aflate în competiție s-au luptat pentru Amuleta din ediția 12 a sezonului 4 Asia Express. Cosmin și Eliza Natanticu au fost cei care au reușit să le învingă pe surorile Buble și să obțină amuleta, însă cursa de pe Drumul Împăraților continuă.

Șapte echipe au luptat cu toate „armele” din dotare pentru acest premiu, însă una singură a fost desemnată câștigătoare de Irina Fodor.

UPDATE 5 octombrie: Asia Express a continuat cu o nouă ediție foarte palpitantă, care a ținut cu sufletul la gură publicul Antena 1. Concurenții au avut la dispoziție o noapte pentru a se odihni, iar unii dintre ei au avut parte de cele mai spectaculoase cazări de pe Drumul Împăraților.

Cuza și Emi au avut parte de o surpriză de proporții mari în ediția 11 din sezonul 4 Asia Express. Cei doi s-au mișcat cel mai repede și au reușit să ajungă primii la Irina Fodor, lucru care le-a asigurat relaxare, cazare, bani și imposibilitatea de a intra în Cursa pentru Ultima Șansă.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Surpriza a fost una uriașă și pentru ceilalți concurenți, care au rămas uimiți de parcursul echipei formate din Cuza și Emi

UPDATE 4 octombrie: Lidia și Estera Buble, Connect-R și Shift, Cosmin și Eliza Natanticu, Adriana Trandafir și Maria Speranța sunt cele patru echipe care s-au calificat la Jocul pentru Amuletă și au intrat la prima probă, în ediția de duminică seara, 3 octombrie.

Cele patru echipe care au intrat în Cursa de Amuletă au avut de parcurs un drum lung, iar surpriza a fost și mai mare când au aflat ce trebuie să facă la prima probă de amuletă din această seară.

Aceștia trebuie să scoată găleți de apă din râu și să umple recipientul care le aparține, însă lucrurile nu sunt așa de ușoare pe cât par. Cuplurile au rămas cu gura căscată când au aflat cât de dificilă este această misiune, însă partea bună este că s-au aliat și au format o echipă de 4 persoane.

Echipa roșie a fost cea care a terminat prima fază a Jocului de Amuletă, iar din aliați vor deveni adversari. Connect-R & Shift și Lidia & Estera Buble sunt cuplurile care  au continuat lupta pentru amuletă. La finalul probei, fetele au câștigat amuleta de 1.000 de euro și un avantaj.

UPDATE 1 octombrie: Ediția de duminică seara este una plină de situații neplăcute. O primă provocare culinară a etapei o va aduce în fața concurenților pe o tânără ce are la activ două recorduri personale la mâncat frigărui turcești, mai exact 315 porții.

stage-3-asia-express-4-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Și pentru că nicio probă nu este ospăț la Asia Express și vedetele show-ului vor fi nevoite să mănânce contracronometru, la prima oră a dimineții, în jur de 40 de frigărui din carne de miel, acesta fiind criteriul de departajare la plecarea în cursă.

„Era clar că urma să fie o întrecere de cine mănâncă mai repede. Cu gastrita mea știam că urmează un calvar”, va mărturisi Connect-R. „Și dacă sunt moartă de foame, tot moartă de foame o să stau. Nu am cum să mănânc!”, îi va spune Patrizia Paglieri fiului său. Una dintre misiunile care va stârni foarte multe reacții explozive le va cere vedetelor să salveze patru țipari. Cu mare grijă, cuplurile trebuie să transporte peștii cu mâinile goale în larg, la o distanță cât mai mare de țărm

UPDATE 30 septembrie: În cadrul ediției din 29 septembrie, Irina Fodor a anunțat că dă startul cursei pentru ultima șansă, la finalul căreia s-a aflat cine a fost eliminat de la „Asia Express”.

Trei echipe au participat. Este vorba despre Eliza și Cosmin Natanticu, Anca și Alexandra Ungureanu și Elwira și Mihai Petre.
La finalul cursei nebune, toată lumea a aflat că Alexandra și mama ei au ajuns ultimele la Irina Fodor.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Connect-R și Shift au scos cufărul pe care l-au purtat cu ei în ultimele zile și l-au oferit Ancăi și Alexandrei Ungureanu. Diamantul din interior a fost roșu, acestea au devenit prima echipă care este eliminată de la „Asia Express”, sezonul 4.

UPDATE 29 septembrie: Cum parcursul vedetelor nu este niciodată liniar în Asia Express, imprevizibilul competiției a răsturnat clasamentul în ediția difuzată marți seară, pe Antena 1. Astfel, două dintre cele trei echipe ce au participat în cursa pentru ultima șansă în prima etapă a competiției au imunitate completă în această seară și nu vor putea fi votate: „Este incredibil concursul acesta. Cum de sus, ajungi în cap, apoi iar te ridici deasupra tuturor. De aia este senzațional concursul, pur și simplu nu am cuvinte”. Indiferent de culoarea diamantului ascuns în cufăr, Connect-R și Shift, Lorelai și Zarug nu vor pleca acasă și vor continua competiția pe Drumul Împăraților în următoarea etapă. Cea de-a noua ediţie a show-ului, difuzată aseară la Antena 1 s-a impus ca lider de audienţă la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 6,7 puncte de rating și 21,1% cota de piață, fiind urmată de PRO TV cu 6,4 puncte de rating și 20% cota de piață. 

 În continuare, cele șapte echipe rămase sunt în pericol, iar tensiunea cursei ultimatum va isca tensiuni în procesul de votare. Două cupluri de vedete care au ajuns pe ultimul loc la Irina se vor califica automat, iar o a treia se va alătura în urma voturilor: „Voturile au fost atât de diferite față de prima săptămână! Îi vedeam pe toți că își începeau discursul cu «îmi cer scuze». Și să nu uităm, ăsta e doar începutul concursului!”. Pentru prima dată în sezonul 4, Irina Fodor nu va mai anunța ordinea de sosire a vedetelor, pentru a nu influența nominalizările: „Toată lumea se folosește de acest context al antepenultimului pentru a scăpa de responsabilitatea votului și a nu-și atrage antipatii”.

UPDATE 28 septembrie: În ediția a șaptea concurenții au avut de mânuit farfurii și ceșcuțe într-o fabrică și de făcut autostopul într-o zi de duminică în pandemie, când oamenii și mașinile circulau extrem de rar.

La un moment dat, Irina Fodor a decis să le vină în ajutor concurenților care nu găseau mașini din cauza situației pandemice și le-a oferit mașinile de producție pentru a călători pe o distanță dată, potrivit Antena 1.

Ordinea în care echipele au ajuns la Irina Fodor a fost decisivă pentru obținerea imunității. Primii care au terminat cursa sunt scutiți de următoarele misiuni, primesc condiții de lux pentru odihnă și relaxare și scapă de stresul posibilității intrării la cursa pentru ultima șansă.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Cei care au ajuns în fața Irinei Fodor au fost Connect-R și Shift, iar bucuria la auzul veștii că au obținut imunitatea a fost imensă.

„Răsturnare totală de situație”, a descris Lidia Buble câștigul echipei Connect-R și Shift.

„Îi mulțumim lui Mihai Petre, pentru că este motorul nostru”, a pus Connect-R, despre colegul său care a ajuns la Irina pe locul 2.

UPDATE 27 septembrie: În cea de-a șasea ediție a noului sezon din Asia Express 2021, una dintre echipe a reușit să câștige o amuletă de o mie de euro. Irina Fodor anunță cine sunt cei doi concurenți care au reușit acest lucru.

De această dată, ca de multe alte dăți, câștigători au fost Mihai și Elwira Petre, iar Irina Fodor a ținut să-i felicite.

„Avem o nouă amuletă câștigată, dragilor. Mihai și Elwira! E foarte frumoasă, nu valorează decât 1.000 de euro. Știți care este avantajul vostru? Luați plicul și succes”, le spune Irina Fodor celor doi concurenți, cărora le înmânează și plicul în care se află noile informații către destinația următoare, unde au de rezolvat și alte probe.

„Pentru noi ar fi o surpriză ca Mihai Petre să nu ia ceva în stage”, spune și Cosmin Natanticu.

„Ei sunt echipa săgeată”, spune Shift.

„Încă o dată au câștigat amuleta, băi frate!”, spune Adriana Trandafir când află acest lucru.

„Asta da surpriză”, spune Lorelei Bratu.

„Ne-am obișnuit deja”, spune Eliza Natanticu.

UPDATE 26 septembrie: În seara aceasta, la Asia Express lucrurilor vor lua o întorsătură neașteptată. O primă probă de duminică seară îi va aduce pe concurenți în băile turcești, hammam, așa cum sunt ele cunoscute în lumea orientală.

Deși complexul este folosit pentru cei ce vor să se relaxeze, concurenții vor intra într-o cursă contracronometru pentru a descoperi următorul indiciu ce este ascuns în interiorul săpunului.

Coechipierii se vor spăla rând pe rând pentru a descoperi un mesaj important din partea Irinei Fodor, însă proba nu va fi ușoară pentru toți: ”Connect-R nu se simțea prea bine acolo unde eram, a început să îl ia cu amețeală, mi-a spus că se simte rău din cauza căldurii”, a mărturisit Shift.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Tot pe parcursul acestei etape, cele nouă cupluri de vedete vor avea de îndeplinit și o serie de sarcini ce le vor părea imposibile: ”Dacă eram singur nu terminam proba. Se agita! Îmi era frică să nu ridice vreun picior să mă arunce pe jos!”, va spune Francesco

În Turcia, laptele și brânza de cămilă sunt considerate produse minune, motiv pentru care concurenții vor avea de înfruntat o nouă provocare gastronomică ce îi va scoate din zona de confort: ”Părea prea frumos să ne ofere doar o tartă și un pahar de lapte. Gustul era ca fix ca mirosul. Mirosea tot a cămilă!”, vor spune concurenții.

UPDATE 23 septembrie: În ediția de miercuri seară, prima echipă care a riscat eliminarea în sezonul 4 Asia Express a fost cea formată din Connect-R și Shift, însă cei doi au avut parte de o veste uriașă. Irina Fodor a cerut cufărul cu Nestemata Puterii, care se afla în rucsacul lui Mihai Petre. Piatra prețioasă este cea care le-a decis soarta în competiție.

După Cursa de Ultima Șansă, ceilalți concurenți au rămas surprinși când au aflat ordinea în care cele trei cupluri au ajuns la destinația finală. Primii care au sosit la prezentatoarea TV au fost Zarug și Lorelei, urmați de Cuza și Emi, iar ultimii au fost Connect-R și Shift.

„Dragii mei, ați supraviețuit! Primii care au ajuns la mine sunt Zarug și Lorelei”, a spus Irina Fodor.

UPDATE 22 septembrie: Ediția de marți seară Asia Express a fost una cu surprize, în timp ce concurenții își căutau cazare pentru o noapte. Adriana și Maria Speranța au zărit la geam, într-un bloc, doi tineri care le priveau și au vorbit cu ei, explicându-le situația și rugându-i să le ofere un loc unde să doarmă.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Cuplul le-a făcut semn să urce, iar când au aflat că cele două sunt din România, bărbatul a spus că e mare fan Hagi, arătându-le un tatuaj pe care îl avea pe braț.

Bărbatul avea tatuaj cu insigna clubului de fotbal la care Hagi a jucat. „Prima intrare și prima apropiere a fost datorită lui Hagi”, a povestit Adriana. „Hagi e ca un erou în Turcia”, a spus gazda care le-a primit pe cele două concurente. „Te rog trimite-ți fiul la Galatasaray”, a spus bărbatul, dorind ca mesajul să ajungă la Hagi.

UPDATE 21 septembrie: În ediția de luni seara, nouă echipe s-au luptat pentru o zi de odihnă, cazare, mâncare, distracție, mașină la scară, 100 de euro și imposibilitatea de a părăsi competiția, însă o singură pereche a ajuns prima la Irina Fodor și a câștigat prima imunitate din sezonul 4 Asia Express, potrivit a1.ro.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Cele nouă echipe au început să apară pe rând la locul impus, însă cei care au ajuns primii sunt Mihai și Elwira Petre, urmați de Cosmin și Eliza Natanticu, iar pe locul trei au ieșit Lidia Buble și Estera.

Mihai și Elwira Petre nu pot fi eliminați din competiție și au câștigat o zi de odihnă, cazare, mâncare, distracție, 100 de euro și mașină la scară. „Parcă simți așa că ți se relaxează toată musculatura”, a spus soția lui Mihai Petre.

UPDATE 20 septembrie: În ediția de duminică seara, 19  septembrie, Patrizia Paglieri și Francesco s-au confruntat cu probleme atunci când au ajuns la feribot. Concurenții au fost ridicați de jandarmi, obligați să oprească filmările și controlați la „sânge” după ce au atras atenția.

Concurenții au fost nevoiți să găsească o modalitate pentru a se ascunde în mașini, fapt care îi va ajuta să meargă mai departe în cursă.

Cuza și Emi s-au ascuns pe bancheta din spate și s-au acoperit cu rucsacele pentru a nu fi văzuți.  Printre cei care au reușit să ajungă la feribot s-au numărat și Patrizia Paglieri și Francesco, însă concurenții au rămas fără mașină, motiv pentru care au intrat în panică și au atras toată atenția asupra lor.

La scurt timp după ce s-au urcat în mijlocul de transport, Patrizia Paglieri și fiul ei au fost ridicați de jandarmi, obligați să oprească filmările și controlați la „sânge”. Cea de-a doua echipă care a fost prinsă de jandarmi și controlată este cea formată din Cuza și Emi. Cei doi au fost dați jos din mașină, iar panica și frica încep să își facă simțită prezența.

„Ne-au dat jos din mașină jandarmii, iar acum văd că au mai dat jos și o altă echipă din fața noastră.”, a dezvăluit Francesco.  „Am constatat că treaba este destul de serioasă. Patrizia și Francesco erau deja prinși de jandarmi. A ieșit o întregă tensiune acolo. Era o întreagă nebunie, eram 20 de oameni care încercau să discute, să se înțeleagă din turcă în engleză și din engleză în turcă. O mare parte din ce povestim noi acum nu s-a filmat pentru că jandarmii au devenit foarte agresivi.”, a mărturisit Cuza.

UPDATE 27 august: Marea premieră a celui mai dur reality-show are loc sâmbătă, pe 18 septembrie, de la 20.00, urmând ca show-ul să fie difuzat și pe 19, 20, 21 și 22 septembrie în prima săptămână.

Într-o experiență inedită, cele 9 perechi de vedete care au acceptat provocarea plină de suspans a competiției se vor întrece în aventura vieții lor, într-un sezon cum nu a mai fost altul!

Astfel că e pusă la punct grila de toamnă a Antenei 1, iar peste trei săptămâni vom avea pe micul ecran un nou sezon din „Asia Express”. Anunțul începerii show-ului a fost făcut în mod oficial de producători.

UPDATE 19 iulie: Filmările de la Asia Express – Drumul Împăraților s-au încheiat. Alexandra Ungureanu se află printre vedetele care au transmis un mesaj, după ce au ajuns acasă.

„Are rost să vă spun cam cât de dor mi-a fost de voi? Filmările pentru @asiaexpressromania s-au încheiat. A fost o megaprovocare, un proiect intens și inedit, la care sunt tare mândră că am putut participa.

La fel de mândră sunt de coechipiera mea curajoasă, the one and only regina-mamă. Ne vedem la concerte, prin țară, live aici pe insta. Abia aștept să povestim, să știu de voi și să vă simt energia”, a scris Alexandra Ungureanu pe Instagram.

UPDATE 2 iunie: Filmările la „Asia Express” sezonul 4 au început în Turcia. Socotelile de acasă nu se potrivesc cu realitatea. Deși au plecat cu gândul că este imposibil să nu se descurce, Shift și Connect-R și-au schimbat complet părerea odată cu primul pas făcut pe Drumul Împăraților.

„O să iau cu mine o poză cu Hagi și asta sigur o să mă ajute la autostop. E imposibil să nu ne înțelegem cu ei. Avem speranță că în unele seri vom găsi chiar și o pensiune sau un hotel la care să stăm. N-avem noi condiție fizică, dar pe psihic stăm foarte bine”, spuneau cei doi cu câteva zile înainte de plecare. Primul autostop, prima misiune și prima noapte de căutat cazare le-au dat însă planurile peste cap.

„Nu ne așteptam să fie chiar așa. În momentul ăsta, nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă”, spune Shift.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

„În prima zi de «Asia Express» eu am vrut să plec acasă. Cu turcii e imposibil să te înțelegi, nu vorbește unul o boabă de engleză, iar autostopul e un coșmar. Rucsacurile pe care le cărăm au cel puțin 17 kilograme.

Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeți și în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici”, a mărturisit Connect-R.

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Asia Express sezonul 4 – Drumul împăraților. Unde are loc ediția din 2021

Asia Express, cel mai dur reality show din România, pregătește un nou sezon. De data aceasta, vedetele vor porni pe Drumul Împăraților, rută ce va începe în Turcia, va continua cu Georgia și Azerbaidjan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite ulterior. Concurenții care pornesc pe Drumul Împăraților vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum.

Asia Express sezonul 4 – cine sunt concurenții

Asia Express, cel mai dur reality show din România, este gata să dea startul unui nou sezon. Nouă perechi de vedete sunt pe punctul de a începe aventura vieții lor pe Drumul Împăraților.

Cursa va porni din Turcia, va continua cu Georgia, Azerbaidjan și alte destinații-surpriză. Connect-R și Shift, Mihai Petre și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza Georgescu.

De asemenea, Alexandra Ungureanu alături de mama ei (Anca Ungureanu), Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona de digital sunt cele nouă perechi dornice de aventură și adrenalină.

Iată cine sunt concurenții Asia Express – sezonul 4:

Lidia Bube și sora ei fac echipă la Asia Express

„O viață am așteptat o astfel de oportunitate… să pot să-mi spun povestea și într-un alt context.

Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am să fac față când adaug stresul și epuizarea. Vin să câștig și să-mi arăt că pot mai mult. Noi suntem 11 frați. Cât o echipă de fotbal:)… am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble”, a declarat Lidia Buble.

Echipa Natanticu și Eliza

Pentru familia Natanticu, Asia Express înseamnă „aventura vieții, depășirea limitelor, ieșirea din zona de confort și din ţară:))) pentru că nu am mai călătorit de când a început pandemia.

Ne va pune la încercare răbdarea și anduranţa. Ne-am propus să trăim pas cu pas această experienţă unică în stilul caracteristic Natanticilor, adică cu umor”, au povestit soții Natanticu.

Echipa Adriana Trandafir și fiica ei

„Cea mai provocatoare experienţă personală de până acum, singura în care o să ne testăm limitele, puterea de a merge cu adevărat mai departe, după ce o să spunem: gata, până aici, nu mai pot.

Împreună, pentru prima oară, suntem o echipă în situaţii nemaîntâlnite, în locuri neştiute, în condiţii netrăite şi nebănuite.

O să trecem prin multe bune şi rele şi o să încercăm să facem faţă cerinţelor. Sperăm ca timpul nepetrecut împreună până acum să se adune într-un exercițiu de iubire, ambiţie, autocunoaştere, bucurie şi joacă, sperând să nu regretăm niciodată această alegere. Asia Express, noi suntem pregătite, tu?”, a declarat Maria Speranța, fiica Adrianei Trandafir.

Echipa Elwira și Mihai Petre

„Când am primit propunere de a participa la Asia Express, nu credeam că vom pleca, mai ales că era vorba de amândoi. 1.000 de întrebări au apărut în capul meu. Cum să mă organizez? Fetele? Casa? Serviciul? Oare este posibil?

Dar recunosc că sunt o femeie foarte curioasă. Curioasă să întâlnesc oameni noi, locuri noi, culturi noi. Atât de curioasă, încât nu am putut să ratez Asia Express. Ce ne așteaptă? Nu știu! Dar vreau sa văd!”, a povestit Elwira Petre.

Alexandra Ungureanu și mama ei

„Asia Express e un proiect TV fabulos şi o competiţie care m-a ţinut cu sufletul la gură de la primul sezon. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi să particip, iar acum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă!

Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal – mama. De data asta, nu va fi nevoie să-i povestesc, pentru că va fi alături de mine, cu iubire şi încredere, în mijlocul aventurii, şi sper să fie cea mai tare experiență a noastră împreună!”, a mărturisit Alexandra Ungureanu.

Echipa Patrizia și Francy

„Pentru noi doi, această experiență este un vis împlinit și ne bucurăm enorm să trăim toate astea împreună!”, au povestit Patrizia și Francy.

Echipa Cuza și Emy de la „Noaptea Târziu”

„Plecarea în Asia Express deja mi-a stârnit emoţii pe care nu credeam că sunt capabil să le simt sau că le am. Abia aştept să trăiesc experienţa asta pe pielea mea; sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viaţă.

Am decis să mergem în Asia ca să îmi testez prietenia cu Emi. Dacă ne înţelegem şi acolo, o să îl cer de prietenul meu cel mai bun!!🤣Sper să stăm cât mai mult în concurs”, a declarat Cuza.

Echipa Lorelai – Zarug

„În general, iau viața cu tot ce e mai bun în ea, aşa că am răspuns instant «da» la o vacanţă prelungită pe banii altora. 😊 Mă aştept să fie cu hohote de râs şi înfiorător de greu, dar, hei, m-am antrenat toată viaţa să caut şi să găsesc soluţii pentru orice situație. Altfel, mă bazez pe tehnicile mele avansate de seducţie şi pe ambulanţa de pe traseu. 😊 De vis va fi!”, a declarat Lorelei.

Asia Express 2021 va fi prezentat de Irina Fodor, Oase și Marius Damian

„Asia Express” sezonul 4 - Drumul Împăraților. Premiul de 30.000 de euro a ajuns la cea mai puternică echipă din concurs

Cine este Irina Fodor

Irina Fodor este mamă, soție și om de televiziune. Originară din Buzău, Irina a venit în Capitală pentru a urma cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București.

Curând și-a făcut intrarea în mass-media și a devenit reporter. Ulterior a fost prezentator la „Poveștiri adevărate” și, în anii ce au urmat, a făcut parte dintr-o companie cunoscută de broadcasting. Irina Fodor, noua prezentatoare „Chefi la Cuțite”, și Răzvan s-au cunoscut în 2007. Formează un cuplu solid și au împreună o fetiță.

Cine este Oase

Oase, pe numele lui real Ionuț Dongo, este unul dintre cei mai mari susținători ai fenomenului kendama în România, fost participant la Campionatul Mondial din Japonia și organizator al unei tabere de acest tip în România. Oase și CRBL au câștigat Asia Express, sezonul 2.

Cine este Marius Damian

Marius Damian, în vârstă de 42 de ani, a fost văzut de-a lungul timpului pe scena teatrului și a apărut în mai multe filme românești, cum ar fi „Ai noștri”, „Minte-mă frumos” sau „S-a furat mireasa”.  Marius Damian este căsătorit de mai mult timp cu actrița Antoaneta Zaharia, cea alături de care a jucat în „Minte-mă frumos”.

Când se difuzează Asia Express sezonul 4 la Antena 1

Filmările la Asia Express sezonul 4 încep în mai 2021, iar show-ul va fi difuzat, cel mai probabil, în toamna acestui an. Nu s-a făcut publică data oficială la care începe emisiunea.

Ultimul sezon al reality show-ului a fost difuzat în perioada februarie-aprilie 2020. Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat Asia Express sezonul 3. Aceștia au luptat în marea finală alături de Speak și Ștefania.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
FANATIK.RO
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Observatornews.ro
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI