Dan Negru bagă mâna adânc în buzunare când vine vorba de cazuri

Avar, zgârcit, chitros. Toate au devenit sinonime cu Negru. Chiar și prieteni lui au făcut mișto de el și au povestit diverse întâmplări care-i confirmau această… hibă, iar el nu s-a grăbit să le infirme, doar și-a îndulcit un pic imaginea, spunând că e „chibzuit”. Dincolo de aceste povești însă, există o latură a vedetei pe care nimeni n-ar fi bănuit-o. Dan Negru e, în general, chibzuit, însă sunt cazuri când devine darnic și nu cu 5 lei, ci cu sume mari. Prezentatorul nu doar că se implică în cazuri umanitare, dar și face donații propriii bani! „Să știi că dă bine eticheta asta de care zici, de zgârcit. Eu vin dintr-o zonă în care zgârcenia e o calitate. Bănățenii sunt mai chibzuiți. În general, faptele bune e bine să le ții pentru tine, să nu te lauzi cu ele. Sunt mulți oameni interesanți pe care i-am întâlnit în show-urile mele și care și-au căpătat un alt drum”, ne-a spus Negru, care rămâne și acum impresionat la fiecare ediție „Next star” pe care o prezintă: „Am întâlnit ultima dată un caz spectaculos, care a adunat niște zeci de mii de like-uri de peste tot, cu un puști care era lovit de vreo trei forme de cancer și pe care cei de la o companie mare de automobile au sărit să-l ajute, noi toți ne-am dus să-l ajutăm și puștiul are acum un alt drum, măcar psihic. E altfel”.

Dan Negru bagă mâna adânc în buzunare când vine vorba de cazuri umanitare, deși are eticheta de zgârcit

Chiar dacă nu-i place să vorbească despre acțiunile umanitare în care s-a implicat și se implică, l-am convins pe Dan Negru să ne povestească despre cazurile care i-au rămas în suflet, oameni pe care i-a întâlnit la emisiunile-concurs pe care le prezintă de mulți ani. „România e surprinzătoare. E fabulos. Eu cred că nu trebuia să apară show-urile de talente decât într-o țară ca România. E surprinzătoare de la oră la oră”, a povestit Dan, care se bucură nespus atunci când implicarea lui dă roade. „Am întâlnit un puști care acum vreo 6 ani era într-un stadiu terminal, era un mare fan de televiziune și voia să fie un fel de Negru. L-am adus la noi în emisiune, iar de pe urma emisiunii noastre a ajuns în Italia, trăiește bine mersi și nu are nici o problemă. Sunt multe cazuri triste, dar sunt și lucruri frumoase”, a încheiat el.

VIDEO: Cosmin Nistor


VIDEO/ Inna, meniu moldovenesc înaintea concertului american. A cântat într-o discotecă din New York după o masă copioasă cu plăcinte basarabene

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie