Doinița e pasionată de design vestimentar și croitorie, așa că atunci când nu filmează, e în propriul atelier. Are două afaceri, una personală, cu haine casual și de seară, dar nu foarte pretențioase, și una în asociere cu o prietenă, un mic business nișat pe rochii de mireasă.

Despre prima afacere spune că e mai mult un hobby, nu o sursă de venit. Iată de ce: “Proiectul meu personal nu e dezvoltat la nivel de business serios, pentru că nu am timp să mă ocup de el constant. Asta ar însemna ca eu să nu mai am filmări și să stau într-un birou și în atelier de dimineață până seara și să concep modele, să mă gândesc unde să le vând. Eu sunt la nivelul la care fac doar pentru că îmi place. E bine că mi-am deschis o portiță, știu că îmi place foarte mult și poate peste câțiva ani, dacă o să simt nevoia să mă retrag, o să știu că în zona aceea îmi place foarte mult să lucrez”.

Voal de mătase și flori în păr. La asta visează pentru ziua cea mare

O mireasă pretențioasă: Doinița Oancea vrea 4 rochii la nuntă! “Măcar pe una o să o fac eu cap-coadă!”

Doinița Oancea a îmbrăcat rochia de mireasă, până acum, doar pentru ședințe foto

Afacerea cu rochii de mireasă a luat avânt însă, merge bine, îi bagă bani în buzunar și… îi dă idei pentru ziua în care va trebui să îmbrace chiar ea o astfel de ținută, în drum spre altar!

Învârtindu-se printre atât de multe creații fabuloase, cu croieli diverse și din materiale prețioase, interpreta Tanței din serialul “Fructul oprit”, difuzat la Antena 1, spune că nu poate alege o singură rochie pentru nunta ei. “Sigur o să am mai multe, o să fie greu să am doar o rochie de mireasă, pentru că îmi plac prea multe. Și măcar pe una dintre ele o să o fac eu cap-coadă, așa cum mi-o doresc. Restul de 3 ținute îi las pe cei de pe lângă mine să le aranjeze. Așa mi-ar plăcea: 4 rochii și, dacă s-ar putea, 4 petreceri”, a mărturisit, pentru Libertatea, Doinița Oancea.

Am provocat-o și la un exercițiu de imaginație: cum vede rochia de mireasă făcută de ea… pentru ea? “Aș purta o rochie boho, lejeră, din voal de mătase, cu o danteluță foarte subțire în partea de sus, cu spatele gol, și flori în păr”, ne-a spus actrița.

O mireasă pretențioasă: Doinița Oancea vrea 4 rochii la nuntă! “Măcar pe una o să o fac eu cap-coadă!”

Doinita Oancea si iubitul ei, Adrian Căli. Cei doi formează un cuplu de peste trei ani


Citește și: 

Radio România a refuzat „Implant pentru refuz”. Conducerea de la centru a vrut să se retragă din festival, dar directorul RRA Timișoara nu a vrut să se supună

SPECIAL / Ion Țiriac, la 80 de ani. Saltul din comunismul protector până în vârful capitalismului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.