Liviu Vârciu s-a așezat la casa lui, după ce, nu mai puțin de patru ani, a făcut eforturi financiare să-și vadă dorința îndeplinită.

liviu_varciu_casanova.jpg

Artistul nu s-a însurat și încă nu are de gând s-o facă, ci doar s-a mutat în vila sa pe care a construit-o după pofta inimii.

”A ieșit exact cum mi-am dorit, nu-i lipsește nimic. De patru ani, nu am mai plecat în niciun concediu, ca s-o termin”, ne-a spus acesta, bucuros de reușita sa.

Și, pentru ca totul să-i meargă bine, Liviu va chema și un preot, care să-i sfințească locuința. El va locui singur, iar fata care-i va călca pragul va fi cea pe care o va dori de soție, potrivit propriilor mărturisiri. ”În rest nu am de gând să aduc pe nimeni aici”, a adăugat acesta.

A supravegheat lucrările

liviu varciu casa

Liviu a fost cel care a supravegheat lucrările și chiar s-a implicat în construirea casei sale din Băneasa. Eforturile par să fi meritat. Asta pentru că actorul are o vilă ca a nimănui, cu o cramă la subsol și studiou de înregistrări. Mai mult, Vârciu are și sala de cinema în casa sa, la ultimul etaj a acesteia. Mobila este una unicat, făcută la comandă și asortată în toată casa. Mult timp, prezentatorul a locuit cu chirie, a avut rate la bănci pentru un apartament pe care și l-a luat în timpul căsniciei cu Adelina Pestrițu, și pe care era să-l piardă. În prezent, acolo locuiesc părinții săi, care s-au mutat din Constanța, pentru a-i fi alături.

CITEȘTE ȘI: Liviu Vârciu a ajuns pe mâna medicului. Artistul are probleme cu inima

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.