Fuego a slăbit 18 kilograme în mai puțin de o lună. La ce alimente a renunțat artistul: „Dietele mele sunt simple”

 20 comentarii

Fuego, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din România, a mărturisit cum a reușit să slăbească 18 kilograme în mai puțin de o lună. Cântărețul a împărtășit fanilor săi obiceiurile alimentare la care a renunțat.

Fuego este mai tot timpul în lumina reflectoarelor, astfel că are grijă de felul în care arată. În anul 2018, cântărețul și-a doborât un record personal și a reușit să slăbească 18 kilograme în mai puțin de o lună. Rezultatele sale au fost spectaculoase, însă și sacrificiile pe măsură.

Pentru a fi în forma pe care și-o dorește, Fuego a renunțat să mai mănânce pâine, dulciuri, grăsime sau prăjeli. Artistul a redus carbohidrații și grăsimile și a consumat mai multă proteină. Spune că regimul pe care îl ține este unul simplu cu care se poate slăbi foarte ușor, dacă există ambiție. Dieta pe care Fuego a ținut-o este una echilibrată.

„Am norocul și avantajul că dau foarte repede jos kilogramele, dacă mă țin de programul pe care mi-l setez și dacă am o motivație suficient de puternică să fac asta. Dietele mele, cele mai frecvente, sunt și foarte simple.

„Recordul a fost în 2018, când am slăbit 18 kilograme în mai puțin de o lună”

Pur și simplu mă abțin de la mâncat mult. Renunț la anumite alimente și complet la pâine, dulciuri, prăjeli, făinoase, grăsime. Mănânc carne slabă, salate și cantități mai mici la toate și pot slăbi foarte ușor așa. Recordul a fost în 2018, când am slăbit 18 kilograme în mai puțin de o lună. Cred că e important să facem ce simțim, să ne placă să fim în pielea noastră și să încercăm să nu avem complexe, indiferent de ce spune societatea!”, a declarat Fuego pentru viva.ro.

Sfătuiește oamenii să se simtă bine în pielea lor și să nu urmeze standardele impuse de societate. Fuego se simte bine așa cum este, iar acest lucru este cel mai important pentru starea lui fizică și mentală.

„Nu-mi plac absolut deloc ciorba de burtă, mielul, ciorba de pește sau oaia”

Cântărețul are câteva alimente de care nici nu vrea să audă. Astfel că ciorba de burtă, carnea de miel, fructele de mare nu se regăsesc în meniul său.

„Sunt multe alimente pe care nu le mănânc, oricât aș fi de deschis, pentru că pur și simplu nu rezonez cu gustul lor. Nu îmi plac fructele de mare, absolut deloc! Nu sunt fan al peștelui, decât al câtorva sortimente. Nu mă omor după roșii și după sosurile roșii, la mâncare, ori după bulionul adăugat în mâncăruri. Nu-mi plac absolut deloc ciorba de burtă, mielul, ciorba de pește sau oaia și deloc mâncărurile precum melci sau alte vietăți mai ciudate! Nu îmi plac fructele foarte coapte, parmezanul și combinațiile haotice sau avangardiste de gusturi sau de ingrediente!”.

„Nu sunt un om care să aibă timp vreo clipă să se plictisească”

Fuego are un program foarte încărcat, fiind mai tot timpul pe scenă, însă nu uită să se bucure și de lucrurile care îi plac și care îl relaxează.

„Îmi încarc «bateriile» făcând tot ce-mi place - pictez, mă relaxez, stau cu prieteni, dorm, văd un film bun sau citesc o carte. În ultima vreme, în timpul liber, m-am uitat la câteva serii interesante pe Netflix, care m-au destins și care m-au făcut cumva să văd lumea cu alți ochi. Nu sunt un om care să aibă timp vreo clipă să se plictisească. Chiar dacă sunt permanent pe drumuri sau implicat în proiecte, știu cum să am grijă de sufletul meu, să mă odihnesc și să nu mă extenuez”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (20)
  • Avatar comentarii

    Any0205 17.08.2023, 18:30

    Interesant

  • Avatar comentarii

    N3gry90 17.08.2023, 18:37

    A avut ambiție.

  • Avatar comentarii

    Mada21 17.08.2023, 19:50

    Bravo ?

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 17.08.2023, 20:25

    Daca functioneaza...merita incercat

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 17.08.2023, 21:18

    Bravo lui

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
06:15
Cele mai ciudate aterizări de urgență din istorie: „Cod Pan-Pan pentru că s-au stricat 6 toalete din 8”, „Ursul a scăpat din cușcă!”, „Bondarul a intrat în motor”
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...