Șerban Copot vrea să călătorească cu familia în acest an

 

Chiar dacă show-ul nu este încă pe micul ecran, filmările pentru „AsiaExpress” s-au încheiat acum ceva vreme, iar toți concurenții sunt deja în țară. Dacă unii dintre ai abia așteptau să scape de India, altora această experiență le-a deschis apetitul pentru aventură. Printre aceștia se numără și Șerban Copoț, care, ca pe lista de dorințe pentru 2019 se numără și ideea de a călători cât mai mult alături de familia lui. Chiar dacă băieții lui au vârste mici, Șerban dorește ca Tedi și Alexandru, care au 6 și respectiv 2 ani,   să învețe lucruri noi trăindu-le.

Șerban Copot vrea să călătorească cu familia în acest an

Șerban Copot vrea să călătorească cu familia în acest an

Pentru Şerban Copoţ şi Cosmin Seleşi experienţa este la fel de intensă, dar cei doi găsesc în orice provocare o oportunitate de a descoperi un teritoriu ce până acum era necunoscut. „A fost interesant să interacţionăm cu oamenii de aici în acest mod, noi să avem nevoie de ei şi ei să ne ajute. Unii ne-au ocolit, alţii ne-au ajutat”, declară Copoţ.


REPORTAJ | Vis de copil. Floriana, copila de 10 ani care a devenit prinţesă pentru o zi, în „palatul” stilistului Cristi Pascu

Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Doi români au provocat un scandal monstru într-un spital din Italia: doi medici bătuţi cu bestialitate, o asistentă are coastele fracturate
Observatornews.ro
Doi români au provocat un scandal monstru într-un spital din Italia: doi medici bătuţi cu bestialitate, o asistentă are coastele fracturate
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”