Într-o perioadă în care majoritatea artiştilor autohtoni se mulţumesc doar cu single-uri, Rouge se pregăteşte să dea lovitura şi să lanseze un album, care să conţină mai multe stiluri muzicale.
Numai în acest an, blonda a scos nu mai puţin de opt videoclipuri şi a înregistrat o melodie în greceşte. Ieri, artista şi-a adăugat o nouă piesă în ”colecţie”, ”Secret”, pe care ea însăşi a compus-o, în care îşi dezvăluie practic, secretele, pe ritmuri muzicale.
”Nimic nu este întâmplător. Am scos această piesă pop-dance chiar de ziua fratelui meu, iar aceasta are legătură cu ce trăiesc eu în prezent. Scriu zilnic, vreau să scot un album, iar viaţa mă insipră foarte mult”, a dezvăluit Rouge pentru Libertatea.