„Chiar era nevoie ca ea să spună că trebuia să primim un milion de migranţi (…)? Trebuie să ne amintim trecutul pe care îl avem în Germania. O detest pe doamna Merkel pentru faptul că a uitat acest lucru”, a declarat directorul artistic al casei Chanel într-un interviu.

El adaugă că Merkel ”ajută răul să ajungă la putere” într-o încercare de a face bine. „Ea a vrut să îşi creeze o imagine bună, este vorba despre acea parte a ei de fiică de preot care nu suportă răul pe care Germania l-a făcut celorlalţi după 1933”, spune Lagerfeld care adauugă că ”AfD era inexistent şi cu o singură frază ea l-a făcut să existe, îndepărtând 2 milioane de alegători şi trimiţând 100 de neonazişti în Parlament”.

„Dacă acest lucru va continua, voi renunţa la cetăţenia germană. Nu mai vreau să fac parte din acest club de neonazişti”, a mai spus Karl Lagerfeld. „Nu vreau nici să devin francez. Nu-mi plac naţiunile, sunt cosmopolit. Nu mă simt german, sunt hanseatic”, a continuat renumitul creator de modă, născut în Hamburg.

Nu este prima data când declarațiile creatorului de modă crează polemici la nivel international. De exemplu, în noiembrie a declarat că migranții sunt „inamici” ai evreilor. De asemenea, în 2016 Karl Lagerfeld i-a atacat pe est-europeni, în legătură cu jaful armat a cărui victimă a fost Kim Kardashian. Designerul casei Chanel a afirmat că în spatele acestei lovituri s-ar afla cetățeni din estul Europei, deși autoritățile franceze nu au făcut încă nicio declarație în acest sens.

Supranumit ”Kaiserul modei”, designerul german nu este la prima astfel de declarație tranșntă. El a mai frapat în trecut opinia publică cu asemenea afirmații: “Nimeni nu vrea ca Grecia să dispară, dar grecii au nişte obiceiuri cu adevărat dezgustătoare. Italienii la fel”, “Dacă eram femeie şi trăiam în Rusia, aş fi fost lesbiană, pentru că bărbaţii de acolo sunt foarte urâţi” şi “Persoanele care apar în reviste sunt 50% piţipoance şi 50% femei însărcinate”.


Citește și: Editorial de Claudiu Săftoiu. Lecția usturătoare de strategie pentru Orientul Mijlociu, marca Donald Trump


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.