Totodată, un prieten al lui Pete Davidson a confirmat despărțirea lui de Kim Kardashian. Comediantul se află de ceva vreme în Australia, unde filmează pentru filmul „Wizards!”. Kim Kardashian, care locuiește în Los Angeles cu cei patru copii ai ei, l-a vizitat luna trecută, însă chiar și așa ei nu și-au putut salva relația.
„Au multă iubire și respect unul pentru celălalt, însă și-au dat seama că distanța și programele încărcate fac dificilă menținerea relației”, a spus un apropiat pentru E! News.
Povestea de iubire dintre Kim Kardashian și Pete Davidson
Kim Kardashian și Pete Davidsonau format cel mai neașteptat cuplu din showbiz. Cei doi au început o relație, după ce vedeta a divorțat de Kanye West, bărbatul cu care are patru copii.
Într-un episod din serialul „The Kardashians”, Kim Kardashian a mărturisit că ea a fost cea care a făcut primul pas în relația cu Pete Davidson, asta după cei doi au apărut împreună într-o scenetă când a găzduit emisiunea „Saturday Night Live” din octombrie, anul trecut. „Asta s-a întâmplat cu Pete”, a spus Kim. „Când ne-am sărutat în scenetă a fost așa un vibe”, a continuat aceasta să povestească, relatează CNN.
Atunci când Pete Davidson nu a participat la after party, ea a decis să-l urmărească. „L-am sunat pe producătorul de la SNL și i-am zis «Hei, ai cumva numărul lui Pete?»”, a povestit Kim Kardashian. „Ei au zis că da. I-am scris și nu mă gândeam niciodată că o să fiu într-o relație cu el”, a continuat vedeta.
„Pete este cu siguranță cel mai bun om pe care l-am întâlnit vreodată. Are cea mai bună inimă”, a mai spus Kim Kardashian la vremea respectivă.
Foto: EPA