De Dragoș Tănase,

Show-urile erau programate în această seară, la Craiova, iar luni şi marţi la în Bucureşti.

Tenorul Bogdan Mihai Ionuț era invitatul sopranei Larei Fabian în concertul de la Craiova!

Cei doi nu au mai cântat împreună pe scenă, însă au avut o încercare, în urmă cu 7 ani, când artista belgiană a fost impresionată atunci de român.

Solista care a vândut peste 30 milioane de albume și românul a cărui carieră impresionantă s-a conturat pe marile scene ale muzicii clasice au înregistrat împreună o melodie, în urmă cu 7 ani.

Deoarece piesa nu a fost promovată ori inclusă pe vreun album, dar și pentru că au existat clauze de confidențialitate, colaborarea a rămas secretă.

La spectacolele din Capitală, Lara Fabian îl avea ca invitat pe scenă pe Horia Brenciu.

Artista le-a scris fanilor săi un mesaj, pe contul ei de Facebook, prin care le-a explicat situația și și-a cerut scuze față de ei:

„Dragii mei, cu inima grea vă anunţ că trebuie să îmi anulez show-urile de săptămâna aceasta. Nu pot sta pe scenă, acum, iar doctorul mi-a recomandat să fac o pauză. Regret sincer ce se întâmplă şi îmi dau seama că o să îi întristez pe mulţi dintre dumneavoastră. Îmi cer scuze pentru deranjul cauzat, promit că mă voi revanşa”,

Organizatorii români afirmă că vor veni cât se poate de curând cu noi informaţii privind concertele Larei Fabian, potrivit Agerpres.

FOTO: Facebook.com/Lara Fabian

Citeşte şi:

Evenimente în București în noiembrie – Concerte, teatru, filme, spectacole

Interviu cu tenorul grec Mario Frangoulis. Se declară fascinat de români, îl are idol pe Charlie Chaplin și-o iubește pe Angela Gheorghiu

O acrobată a căzut la Hunedoara în timpul spectacolului și a suferit multiple fracturi. Imagini șocante

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis
GSP.RO

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur