MENIU CAUTĂ

Lora nu mai e blondă. Schimbarea care a uimit pe toată lumea

Distribuie

Noul look al Lorei este intens comentat de admiratorii săi. Cântăreața a renunțat la blond, alegând o altă culoare de păr.

Șatenă – așa este Lora acum. Transformarea prin care a trecut artista a fost una pe placul numeroșilor săi fani, care s-au declarat încântați că aceasta a decis să renunțe lă părul blond.

„Îți stă foarte biner așa!”, „Mult mai bine îți stă așa”, „Te rog, rămâi la culoare asta”, „Ești divină”, „Își stă fenomenal”, ” Culoarea asta scoate în evidență mult mai bine ochii și nu numai. Exprimă femeia puternică și multă senzualitate”, „Îți stă super așa șatenă”, „Ești de vis”, „Ce bine îți stă așa vopsită”, „Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama că ești tu. Ne surprinzi de fiecare dată. Îți stă foarte bine șatenă”, a fost complimentată solista.

Au existat și fani care i-au spus artistei că o preferă blondă.

„Culoarea asta de păr nu își stă bine deloc. Cine spune că da te minte. mai frumoasă erai blondă. Era mult mai bine”, „Îți stă mai bine cu păr blond”, „Nooo, Lora e blondă:..”, „Ești foarte frumoasă, însă mult mai frumos îți stătea blondă”.


Lora s-a căsătorit cu comediantul Dan Badea în vara anului 2012. Lora și Dan au divorțat în octombrie 2014, la notar. Cei doi s-au despărțit în termeni amiabili și au ajuns şi la o înţelegere în ceea ce priveşte partajul averii pe care au făcut-o, împreună, în timpul mariajului. După separarea de Dan Badea, Lora și-a găsit fericirea alături de Ionuț Ghenu.

Citește și: CAMERA ASCUNSĂ | Dezastrul ecologic din nordul Bucureştiului: În 2018, s-au deversat ape uzate cât volumul Lacului Herăstrău!

 

Citește mai multe despre Lora pe Libertatea.

Comentarii