„Noi încercăm să revenim cu o soluție și pentru Neversea”, a declarat Edi Chereji pentru Libertatea, după ce s-a aflat că Untold, cel mai mare festival din Europa de Est, va avea loc între 9 și 12 septembrie la Cluj-Napoca.

Festivalul de la malul mării nu a avut loc în 2020 din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Conform declarațiilor unuia dintre organizatori, acum sunt puse la punct detaliile ediției din 2021.

NEVERSEA 2021. Mesajul transmis de organizatori despre festivalul de la malul mării

„Încercăm să ținem cont de toate, să vedem și care sunt artiștii disponibili. Se știe că acum doi ani festivalul avea loc în iulie. Așadar, noi în luna mai ar fi trebuit să intrăm pe ultima sută de metri cu organizarea festivalului Neversea.

Nu aveam o certitudine din partea autorităților, referitor la vaccinați, nevaccinați. Așa ne-am văzut obligați să mutăm festivalul la o altă dată. Acum, cu toate datele pe care le avem, ne-am gândit să facem festivalul într-o altă perioadă, undeva spre sfârșitul lui august, septembrie.”, a declarat Edy Chereji pentru Libertatea.

neversea 2021 5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În decembrie 2020, organizatorii Neversea au transmis că festivalul urma să aibă loc în perioada 8-12 iulie 2021, pe o plajă din Constanța.

„A patra ediţie a festivalului va avea loc în perioada 8-11 iulie 2021. În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediţiei festivalului de anul viitor. Aceştia au putut vota pe neversea.com data la care îşi doresc să aibă loc festivalul în 2021”, se arăta într-un comunicat al organizatorilor transmis în urmă cu câteva luni.

În luna mai a acestui an, reprezentanții Neversea au revenit și precizau că festivalul e amânat pentru începutul lunii august.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.