Vedeta a dezvăluit că anul acesta nu a făcut încă mari pregătiri pentru sărbătoarea Învierii, nu are nici planuri, dar știe că va petrece alături de cei dragi, de fiica Izabela, de mama sa, Mioara Roman, care tocmai a fost externată din centrul de recuperare.

Oana Roman a mai precizat că sigur se va vedea și cu fostul soț de Paște, poate sâmbătă sau duminică, nu știe sigur când. A făcut referire și la o a doua familie, aceasta se înțelege foarte bine cu mama lui Pepe, mereu a mers la ei de sărbători, în zilele importante din an.

„Anul trecut eram în izolare. Nu știu ce să zic, noi oricum o să ne vedem, dacă nu sâmbătă, cu siguranță duminică. Eu am norocul că mai am o familie și nu mă simt așa singură”, a povestit Oana Roman la Antena Stars.

oana roman si marius elisei 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Oana Roman, adevărul despre relația cu Marius Elisei. „Suntem o familie”

Fostul soț al vedetei este alături de aceasta atunci când are nevoie de el și a demonstrat-o recent, când aceștia au fost văzuți din nou împreună.

„Și când am plecat, tot el ne-a dus, dimineață. Săracul, nu a dormit toată noaptea. Apoi a venit și ne-a luat de la aeroport, m-a ajutat să duc bagajele în casă. Mi se pare că e o normalitate și sunt foarte fericită că putem să avem o relație super ok.

Oana Roman și Marius Elisei, împreună de Paște. „O să ne vedem”

Ne-a dus acasă, a stat un pic cu noi. Noi suntem o familie, chiar dacă nu mai suntem căsătoriți. Eu sper să rămânem cât mai mult timp așa, să fim prieteni, să putem vorbi, să colaborăm, să o creștem pe Izabela. Își îndeplinește îndatoririle de tată foarte bine, în continuare el mă ajută”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.