Artista este atât de absorbită de meseria sa, încât nu o consideră o muncă, ci o adevărată plăcere.
“Nu pot nici o secundă să consider ceea ce fac eu ca pe o muncă, pentru că nu e muncă, e ceva frumos. Uneori sunt tentată să spun că muncesc, dar de fapt fac ceea ce-mi place, nu muncesc”, a spus Paula Seling la Zeus TV.
Întrebată care este cea mai mare calitate, dar și cel mai mare defect al ei, Paula a spus:“Sunt foarte încăpățănată și ăsta poate fi atât un defect cât și o calitate. Depinde de oment și de ce anume se întâmplă”.
Paula Seling, în vârstă de 33 de ani, este o artistă interpretă, compozitoare, fostă realizatoare de emisiuni radio. Aabsolvit Colegiul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare în 1997 și Școala Superioară de Jurnalistică din București. Paula a studiat canto și pian.
A cântat alături de Al Bano, Anita Doth (solista trupei 2 Unlimited), Tony Hawks și în deschiderea concertelor extraordinare susținute în România de Joan Baez (27 iunie 1997), Chick Corea (9 noiembrie 1998), Michael Bolton (7 iulie 2007), Beyonce (26 octombrie 2007). A colaborat cu realizatoarea de video clipuri Andreea Păduraru, obținând pentru una din aceste colaborări și un premiu (împreună cu regizoarea) în anul 2003 pe MTV.